Dinamita poloneză

1
104

Unora nu le place să privească în față o realitate aspră. Ba, mai mult, o pun sub semnul îndoielii sau a minciunii. Așa scapă de o atitudine mai fermă, serioasă și argumentată. Și eu, când răsfoiesc presa foșnitoare, ori cea online, îmi aleg cu multă prudență subiectele. Scriu despre ceea ce cred că se apropie de credibil. Nu doresc a rostogoli un fals bulgăre de zăpadă. Când am citit declarația lui Jaroslav Kaczynski, liderul partidului ultraconservator Dreptate și Justiție, partid de guvernământ în Polonia, am tresărit. A făcut un atac virulent la adresa Uniunii Europene, în general, și a Comisiei Europene, în special. Atacul se referea la bani. Comisia Europeană, după măsurile luate de guvernul polonez, s-a arătat indignată și a comunicat că blochează toată suma de 35,4 miliarde de euro, rezervată Poloniei. Liderii polonezi s-au pus pe răspunsuri. Așa, Varșovia a dat replici. Polonia acuză Bruxelles-ul că nu este sincer, de bună credință și a încălcat acordul la care s-a ajuns privind eliberarea fondurilor europene. Liderul polonez a spus că știe că sunt mulți oameni care vor beneficia de pe urma unei pierderi de suveranitate, care s-ar produce prin introducerea monedei euro, dar speră că majoritatea poporului polonez va realiza că interesul tuturor este să-și păstreze deplina suveranitate națională.
Și ajunge unde îl doare. De aceea, spune liderul polonez: „Sunt convins că pentru înfrângerea Poloniei și pentru a servi pe deplin interesele Germaniei, vor bloca și celelalte fonduri. Am demonstrat un maxim de bună­voință, și am fost deschiși la compromisuri, dar se pare că altceva este la bază. Dacă vom câștiga, va trebui să ne remodelăm relațiile cu Uniunea Europeană. Nu putem accepta faptul ca UE să nu-și onoreze obligațiile din Tratate, acordurile, sau chiar deciziile Curții Europene de Justiție.” Aduce în discuție proiectul unei Europe alternative, despre care s-a mai vorbit, cu ideea de a amplifica atitudinile împotriva opțiunilor de centralizare a forțelor de la Bruxelles și a crea o nouă formulă de joc, în care Polonia să fie în frunte, cu influențe anglo-saxone.
Presa europeană scrie că nu este o utopie, ci mai degrabă o dinamită poloneză. Liderul polonez spune care este dimensiunea confruntării: „Există o criză, există un război. Sunt condiții care justifică luarea unor măsuri extraordinare. Din momentul în care Comisia Europeană nu-și îndeplinește obligațiile față de Polonia, nu avem nici un motiv să ne îndeplinim obligațiile față de Uniunea Europeană.” Secretarul general al partidului evocat mai sus este și mai tranșant: „În cazul în care va continua blocarea fondurilor, atunci Poloniei nu-i rămâne altceva de făcut decât să scoată toate tunurile pe care le are în arsenale și să răspundă cu foc de baraj.”
Eu am înțeles metafora politică. Dar liderul partidului se îndreaptă spre Germania, acuzând-o de cele mai ciudate intenții. Apoi, guvernatorul Băncii Naționale a Poloniei face afirmații care îmi taie respirația. Zice: „Există planuri germano-ruse de a conduce Europa. Unul dintre obiective fiind determinarea Poloniei de a renunța la planurile sale privind industria de apărare. Nu ne potrivim cu planul germano-rus de a conduce Europa. O Polonie independentă, suverană, puternică militar, economic și social este un obstacol în calea lor.”
Asemenea afirmații se fac rar și deschid răni nevindecate. Faptul că un lider din Uniunea Europeană vorbește de un plan germano-rus de dominare a Europei este de o gravitate extremă. Mă întreb și eu, alături de jurnalistul Cristian Unteanu, care a comentat acest aspect: Este un adevăr în acest plan? Are și România vreo influență? Avem a ne teme sau sunt simple vorbe? Cine ar trebui să ne spună ceva? Polonia a fost victima unor înțelegeri ruso-germane. Precum și România. Se pare că nu este o glumă. Scandalul nu este de suprafață. Mai ieri, premierul polonez acuza oficial Germania și Franța. Ne interesează, deoarece este vorba de supraviețuirea sau dispariția proiectului european din care facem parte.
UE nu poate să abdice total de la principiile sale. UE are nevoie de unitate. Este o dinamită poloneză, ori doar un foc de artificii? Cei care ne conduc tac. Cititorii au dreptul să fie informați. Asta încerc să fac. Să spun ce se vorbește prin Europa.

1 COMENTARIU

  1. După al Doilea Război Mondial, Stalin a împins Polonia pe hartă mai spre Vest, a luat teritorii din Estul Germaniei învinse şi le a dat Poloniei comuniste, iar teritorii poloneze din Estul Poloniei și teritorii maghiare din estul Ungariei le a dat Ucrainei Sovietice, de fapt le a luat pe seama URSS. Pur şi simplu, Polonia a fost mutată puțin de către Stalin pe harta Europei de la Est către Vest pentru ca URSS, prin intermediul Ucrainei Sovietice, să se poată extinde ceva mai mult spre Vest. Așa se face că Ucraina s a pomenit pur și simplu cu teritorii care nu îi aparțineau, atât din Est cât și din Vest.
    Acuma, dacă s-ar pune problema să se dea „la loc comanda!”, adică să-și ia fiecare înapoi teritoriile istorice care le-au aparținut, ar trebui ca o bucată din Polonia de azi să se restituie Germaniei, iar bucăți din Ucraina de azi să se restituie Poloniei, Ungariei, României și Rusiei. O treabă complicată, care de regulă nu se poate rezolva altfel decât numai prin război. Începutul l-a făcut deja Rusia.

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.