Se schimbă macazul! Ocna Șugatag reintră în drepturi, la blocuri și la stațiune

0
726

Anul turistic a început aproape dezastruos, la Ocna Șugatag, luna iunie și parțial iulie fiind aproape fără turiști. Apoi, și-a revenit neașteptat. Practic, restul de iulie și august au fost „cu casa plină”, în Ocna Șugatag și în Breb. Primarul Ioan Oanea ne spune că a căutat săptămâna trecută cazare pentru două familii, de luni până joi și n-a găsit. El, ca primar. Abia de săptămâna viitoare se mai relaxează și încep să apară ceva-ceva locuri de cazare la Ocna Șugatag. Inclusiv stațiunea sindicatelor a avut plin, la capacitate, în timp ce la ștranduri au fost și câte 250-300 de bilete pe zi.
Pe de altă parte, în lumina noilor îndrumări fiscale, va avea loc o schimbare la plata impozitelor, în zona turistică. Drept pentru care și Primăria și-a reintrat în drepturi și a luat terenul de sub stațiune, ce le aparținea de drept. La fel, spune edilul, Primăria a recuperat blocurile de pe Câmpul Tătaru și a negociat fel de fel de variante. Nu s-au concretizat, drept pentru care vor fi scoase la licitație publică pentru concesionare sau un parteneriat public/privat din care să beneficieze toată lumea! Reamintim, blocurile, unul mai degradat, celălalt mai puțin, se află într-un loc impresionant, pe pășunea Tătaru, dea­supra viitorului lac de acumulare de la Runcu, iar prin fața lui trece un drum județean (de pământ, ce-i drept…) spre Izvoare-Firiza-Baia Mare!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.