Augustin Buzura – momentele adevărului

0
84

Mi-am făcut un obicei din a respecta valorile culturii românești, deoarece cred cu tărie că prin cultură o țară rezistă, și există, în istorie. Cum astăzi este 22 septembrie, mi-am amintit de scriitorul de excepție Augustin Buzura. În această zi, în anul 1938, s-a născut în Berința Maramureșului cel care va da literaturii române o operă de referință, romanul ca un manifest incendiar. Cărțile lui le-am citit ca pe o cronică, nu ca o închipuire a imaginației. Deși scriitorul a folosit, firesc, și ficțiunea, dând romanelor sale o impecabilă construcție epică. Scrisul lui mă vrăjea deoarece aveam sentimentul că personajele sunt reale și întâmplările adevărate. Cultivând cu inteligență îngemănarea ficțiunii cu realitatea, mi-am adus aminte de felul în care Augustin Buzura sonda lumea în care trăia.
Atmosfera epică din romanul „Fețele tăcerii” este sugerată de o documentare la fața locului privind destinul tragic al familiei Șușman, din Munții Apuseni, țărani legați de pământ, fugind partizani pe păduri, uciși de coerciția acelui regim. Bătrânul Șușman s-a sinucis, cei trei fii au fost omorâți. Mergând cu trenul spre Apuseni, i-a fost dat să-l întâlnească în compartiment pe cel care conducea represiunea din munți împotriva partizanilor. Omul se lăuda cu ticăloșia lui. În timpul diktatului de la Viena, în partea cedată Ungariei, au rămas locului, în imensa majoritate, țăranii legați de pământ și de istorie. Mulți dintre ei sunt personajele romanelor lui Augustin Buzura. La fel, scriitorul a făcut o documentare în Valea Jiului, după grevele minerilor din anul 1977.
Bucurându-mă de prietenia lui, am avut multe ocazii să-i ascult destăinuirile, sâmburele de foc care a declanșat un roman sau altul. Că scriitorul a fost și un publicist redutabil. Pe această temă am avut mai multe discuții cu el, unele s-au convertit în interviuri de interes. Făcând radiografia fricii, a putut călători la rădăcinile răului și de aici la romanul conștiinței revoltate. Eroii lui Buzura își trăiesc eșecul și frica, îngrădirea libertății, confruntarea cu supravegherea și represiunea. Publicistul Buzura aducea în fața noastră situații concrete și oameni în carne și oase, atrăgând atenția procurorilor ideologici asupra sa.
Articolele lui, nu puține, au rigoare și tenacitate, dovedind un gazetar de vocație, dublat de un fin moralist. El demonstrează cu argumente că adevărul există dar nu-l văd cei ce ar trebui să-i știe sorocul. Buzura are în scrisul său o implacabilă logică a bunului simț și crede în dreptul românilor și în șansa lor de a-și croi un drum mai bun, mai senin. După cum au observat comentatorii operei sale, Buzura se simțea răspunzător de fiecare cuvânt scris sau rostit, publicistica sa fiind un complement natural al prozei.
Crezul gazetarului, exprimând ferm atitudinea civică, desfoliază lumea politică și cetățenească, decupând adevărul din păienjenișul unei realități suficient de încurcate, cu aberații mănoase și cu prea multă ură. Era un susținător aprins al educației, al culturii. Mi-a spus într-un dialog: „Cultura costă, e adevărat, dar prostia costă infinit mai mult.” Credea că literatura exercită o atracție teribilă pentru veleitari, nulități și oportuniști. De care trebuie să ne ferim, în numele valorii. Deviza lui: „Adevărul până în pânzele albe!” Pentru asta a trecut prin multe încercări. Dar s-a pregătit pentru un război de uzură, întins pe durata întregii vieți. Nu a putut să împrumute hainele și manierele vremii în care a trăit. S-a hotărât să-și facă meseria de scriitor cu orice risc. Nu a renunțat la demnitatea lui.
A rămas Augustin Buzura, cu convingeri ferme, și când a fost umilit de un președinte de țară. Și-a adus aminte de Berința natală și la Tokio, în 22 septembrie 1998, unde a spus: „Berința, un loc din care nu am plecat niciodată!” În semn de prețuire pentru marele scriitor, am recitit volumul lui „A trăi, a scrie” primit de la el, cu o dedicație măgulitoare. Pe mine, prozatorul Augustin Buzura m-a învățat să admir cultura și libertatea. Să cântăresc momentele adevărului. Și să mă întreb: cui încredințăm viitorul acestei țări?
Astăzi este 22 septembrie. Avem nevoie de spiritul lui Augustin Buzura. Doamne, câtă nevoie! S-a stins din viață în urmă cu cinci ani. Cărțile lui ne stau la îndemână.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.