În față cu… Opoziția

0
58

Zău, nu mai înțeleg aproape nimic din lumea asta! Doresc să intru în cadența realității în care trăiesc, dar îmi ies numai pași șchiopi. Da, vedem că ne pasc multe primejdii, mai mult sau mai puțin reale. Care nu depind de iscusința Statului român de a le rezolva. De pildă, războiul din Ucraina nu ne aparține, dar ne-a prins în mrejele lui. Pe mine mă preocupă ce fac puternicii zilei de la noi, prin deciziile pe care le iau. Sau le vântură că ar trebui a fi luate. Dezbaterea fără sfârșit și fără noimă, a amăgirii cu pensiile la români, este tulburătoare și supărătoare. Nu se mai termină promisiunile unor demnitari care rotesc felurite procente și fluide termene pentru pensii.
Milioanele de români, care depind de cuponul cu sume modeste, sunt pur și simplu jigniți cu repetițiile care nu se mai termină. Un prieten jurnalist, acum la pensie, mi-a spus ce a simțit când s-a aflat în fața premierului Guvernului României. A avut sentimentul că se află în față cu Opoziția. Adică cetățeanul de rând nu avea parte de un demnitar, care l-a votat politic, ci de un om al puterii, înzestrat cu indiferență. Îl amăgea pe confratele meu, cu proiecte de condus țara. L-a întrebat jurnalistul tocmai despre această tărăgănare a pensiilor. A simțit că Guvernul nu este interesat de soarta pensionarilor. Confratele meu s-a folosit de toate argumentele pentru a-i spune premierului că banul public nu este gospodărit cum trebuie.
Chestie veche, o să-mi spuneți! Aici intervin cu spectacole de ultimă oră. Senatorii au ridicat două mâini, însă, pentru a-și mări veniturile. Aroganța și sfidarea celor care au nevoie să respire viață, mi se par jalnice. Puse față în față, agonia majorării pensiilor și viteza demnitarilor de a se împodobi cu câteva mii de lei în regim de urgență, mi se pare o faptă politică imorală. Oameni buni, interesul național este pentru mulți demnitari o noțiune uitată. Unii o socotesc demodată. Cauza europeană contează!, spun unii tineri politicieni, care își mănâncă prăjitura pe la Bruxelles. Vin cu norme care nu se potrivesc cu spiritul țării din care au plecat. Lipsa de rigoare a lor lasă culuoar celor care s-au împroprietărit jignitor cu valorile acestui popor.
Mă doare această deturnare a temeliilor românești, spre o plajă politică fără substanță și proiecte viabile pentru țară. Au mai fost asemenea aventuri politice. Și nu au fost spre folosul profund al istoriei noastre. Eu am învățat că legătura cu țara se deprinde din familie, la școală, din lecturi. Iubirea de țară, o sintagmă uitată. Deo­camdată avem o țară. Frumoasă, învârtită, mai vândută, dar avem o țară! M-am convins că este nevoie să fiu deschis la schimbare, cât pot, dar nu renunț la valorile noastre. Așa înțeleg eu a fi european. Nu văd nicio contradicție. Am sentimentul că cei care au pârghiile în mână nu cunosc care sunt prioritățile acestei țări.
Noi, cei de pe margine, le vedem. Cine ascultă părerile noastre? Unora le este teamă să vorbească. N-aș implica aici mult vânturata poveste a dreptului de exprimare, în care cred, ci prudența de a nu supăra pe cei de care depind. Mi se pare cumplit să uiți de rostul tău profesional, să-ți urmărești menirea, și să ai gândul dator unor personaje trecătoare, necesare într-o etapă a devenirii vieții noastre. Pledez pentru respectarea ierarhiei, competența insului ajuns în rosturi de decizie și libertatea de a spune ce gândești. Poți fi contrazis, dar să ai la îndemână silogismul aristotelic. Minunată descurcare a minții, învățată, de mine, la Liceul Pedagogic din Sighetu Marmației, unde se preda materia numită Logică.
Din păcate, cuvintele mele de bine nu pot ține loc de asfalt. Baiul cel mare al conducătorilor sunt bătrânii acestei țări. Un fost ministru a făcut numărătoarea morților de la noi. Fără colac și lumânare. Fără regret. Nici în tragediile antice nu am întâlnit asemenea scene crude. Să crezi că o soluție a disperării financiare este ieșirea din sistemul vieții? O altă definiție a morții. Privirea sfidătoare, cu ochii lor orbi, mi se pare un paradox greu de înțeles. Ce să cred eu, cel de pe Ulița Bisericii? Cred cât mă duce mintea. De ce nu avem bani, când ne împrumutăm orbește. Așa este bine?
Eu zic că nu, ei tac și fac. Jaful național înlocuiește interesul național, cu multe pseudonime. Vinovații sunt cei dinainte. Pătura ajunsă nici nu-și mai aduce aminte cum a dobândit averi. Eu nu-i invidiez, Doamne ferește!, pe cei care sunt avuți prin inteligența și truda lor. Dar despre furători, nu am nicio înțelegere. Acum sărăcia, pensionarii sunt pricini politice cotidiene. Moartea multora dintre noi ajută Guvernul. Cei care nu mai au grija zilei de mâine, din ultimii ani, sunt un procent îngrijorător. Ceilalți? Rugăciuni și privirea la Cel de Sus. Că noi suntem față în față cu… Opoziția. Știți care este ea. Puterea votată de noi, cei mulți. Dacă aveți alte păreri, rostiți cu curaj!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.