Elevii din Baia Mare vor primi burse mai mari

0
107

Consiliul Local al Municipiului Baia Mare a aprobat în cadrul şedinţei ordinare de joi, 29 septembrie, proiectul iniţiat de către primarul Cătălin Cherecheş, care prevede majorarea cuantumului burselor de performanţă, de merit, de studiu şi sociale pentru elevii din instituţiile de învăţământ din oraşul nostru.
”Elevii băimăreni care obţin performanţe la învăţătură în anul şcolar 2022-2023 vor primi mai mulţi bani, după cum urmează: am majorat cuantumul burselor de performanţă de la 500 la 1.000 de lei, având în vedere că ne raportăm la elevii cu cele mai apreciabile performanţe pentru municipiul Baia Mare. La bursele de merit, cuantumul a fost majorat de la 200 la 500 de lei. Bursele de studiu le-am majorat de la 150 la 300 lei, iar cele tip ajutor social de la 200 la 250 lei”, a declarat dr. ec. Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare.
După comunicarea fondurilor repartizate pentru acordarea burselor, fiecare unitate de învăţământ de pe raza municipiului Baia Mare va stabili, în Consiliul de Administraţie, numărul şi tipul de burse.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.