21 noiembrie – termen de depunere a proiectelor pentru zona montană

0
31

Cele trei programe de sprijin ce se adresează locuitorilor din zona montană pentru înființarea: centrelor de colectare și/sau prelucrare a laptelui în zona montană; a centrelor de colectare și prelucrare a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice din flora spontană şi/sau de cultură în zona montană; stânelor montane, au fost lansate de MADR.
Suma alocată programelor este de aproximativ 220 de milioane de lei din bugetul național, iar valoarea proiectelor diferă în funcție de tipul de investiție care se realizează. Toți cei interesați trebuie să știe că principiul după care funcționează accesarea programelor este “primul venit – primul servit”. Din acest motiv, MADR încurajează rapiditatea în depunerea proiectelor. Cele trei programe de investiții se vor derula până la sfârșitul anului 2022, iar plățile aferente se pot realiza până la data de 29 decembrie 2023. Precizăm că sesiunea de depunere se va închide în data de 21 noiembrie 2022, ora 23:59. Proiectele se depun accesând site-ul www. azm.gov.ro, iar ghidurile solicitanților se găsesc aici: https://azm.gov.ro/ghidurile-solicitantilor/.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.