Azi, eveniment filatelic • Centenarul morții lui Vasile Lucaciu

0
54

În cadrul activității cultural-patriotice “TE SALUT, TE RESPECT și TE IUBESC ROMÂNIE”, organizat la Cercul Militar din Baia Mare de către Filiala Maramureș a Asociației Naționale Cultul Eroilor “Regina Maria” va fi prezentat un eveniment filatelic.
Primăria comunei Șișești și Asociația “Renașterea Șișeșteană” au solicitat Companiei Naționale “Poșta Română” aprobarea utilizării, în data de 29 noiembrie 2022, de către Ghișeul poștal din Șișești și Oficiul poștal nr. 1 Baia Mare, a două ștampile de zi omagială, Centenarul morții lui Vasile Lucaciu și realizarea unui întreg poștal.
Amprenta acestor ștampile, realizată de Samuel Pascariu, student la Universitatea din Iași, este prezentată în imaginile alăturate.
Oficiile poștale autorizate pot utiliza ștampila omagială pentru obliterarea timbrelor aplicate pe corespondență, numai în ziua evenimentului. Ea are valoare simbolică, dar și valoare nominală, urmând regimul pieței produselor filatelice.
Fiind un moment istoric important, Filatelia Română acordă atenția cuvenită Eroului Națiunii Române, contribuind în acest mod la redarea aureolei pe care părintele dr. Vasile Lucaciu a avut-o în anul 1918, fiind unul dintre artizanii României Întregite.
Gavril BABICIU

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.