În ultimele zile ale anului, o avalanșă de știri, una mai alarmistă decât alta, a invadat spațiul public. Pe agenda mass-mediei au figurat războiul din Ucraina, crizele, episodul Schengen, schimbările climatice, posibile epidemii și tot felul de fenomene imprevizibile. Personal, nu cred în scenarii apocaliptice, în măsură să pună în pericol viitorul omenirii, nici al națiunii din care fac parte. Declinul unui popor se poate datora propriilor greșeli, nu din cauza unor fenomene naturale neobișnuite. Deși patriotismul excesiv nu-mi stă în fire, o știre cu adevărat alarmistă, difuzată în ultima zi a anului, m-a pus pe gânduri. Din datele recensământului, rezultă că față de precedentul suntem cu peste un milion și ceva mai puțini. Iar, numeric, populația pasivă o depășește cu mult pe cea activă. Prin urmare, numărul persoanelor ce muncesc a scăzut, iar al celor inactive, din diferite motive, a crescut. Cauzele decalajului sunt cunoscute și determinate de scăderea dramatică a natalității și migrației multor familii tinere în străinătate. De câțiva ani, consecințele se resimt în criza forței de muncă calificată din sectoarele productive ale societății. Dacă decalajul continuă, sociologii spun că pensiile generațiilor născute în urma controversatului decret al lui Ceaușescu vor fi în pericol. Eu cred că problema natalității implică în primul rând familia definită de Constituție precum celula de bază a societății. Cuplurile apte de a procrea ar trebui să știe că, în viață, printre altele, omul are două datorii fundamentale. Una față de sine, în sensul de a trăi mai bine, și alta față de specia și țara din care face parte. Țara, națiunea și poporul sunt comunități formate din generații de oameni datoare să transmită altor generații patrimoniul adunat în cursul istoriei de moși și strămoși. Bogăția familiei și a națiunii sunt urmașii (copiii), nu averea acumulată în viață. Cuplurile fără copii sunt egoiste, sentimental și emoțional duc o viață austeră, neîmplinită, nu se gândesc că la bătrânețe ar putea cădea în capcana singurătății, sufletește, boală fără leac. Pentru echilibrarea natalității era nevoie ca decretul abrogat să fie înlocuit cu mesaje educaționale, venite din partea altor instituții precum biserica, școala, ONG-uri, mass-media, sistemul sanitar. Mesajele au fost puține, iar de tinerii zilelor noastre, educația prea puțin se leagă. Prin urmare, avorturile provocate sunt la ordinea zilei, fenomen la care autoritățile nu se autosesizează. Am auzit că și alte țări confruntate cu scăderea natalității iau în calcul interzicerea prin lege a întreruperilor de sarcină. La o astfel de măsură, cum ar reacționa societatea românească și CCR, în cazul unor contestații, e greu de anticipat. Ca instituție decidentă după cum o taie capul, CCR nu este exclus să spună că pruncuciderea este constituțională și crima poate merge mai departe. Legat de familie, după părerea mea, femeile au drept de a decide asupra propriului corp, dar numai înainte de a concepe o nouă viață. Altfel, decizia devine crimă premeditată. Pentru echilibrul națiunii, pe termen scurt și mediu, exodul și revenirea tinerilor în țară trebuie să fie priorități pentru toate guvernările. Firește, în condițiile unei economii prospere, capabile să asigure salarii atractive și decente, încât tinerii să aibă motive de a-și întemeia familii în țara în care s-au născut ei și părinții lor. Consolidarea națiunii prin revenirea Basarabiei la patria-mamă ar fi posibilă, dar într-un termen greu de definit. Demersul este complicat și depinde de evoluția contextului geopolitic, care acum nu lucrează în favoarea României. Să luăm aminte că Eminescu s-a gândit la viitorul țării cu peste un secol și jumătate înainte. Cu celebrele versuri “Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie… La trecutu-ți mare, mare viitor”, fiecare român după ce-și spune rugăciunea de seară ar fi bine să adoarmă cu speranța că ziua de mâine va fi mai bună decât ziua de ieri.
prof. Vasile ILUȚ
