CS Minaur Baia Mare – CSM Slatina 32-23 (17-10)
CS Minaur Baia Mare a mai adăugat încă trei puncte la zestre (pentru a doua oară consecutiv) în urma succesului concludent și fără palpitații în dauna penultimei clasate din Liga Florilor. Duminică, formația antrenată de Raul Fotonea a trecut de CSM Slatina cu scorul de 32-23 (17-10), rezultat care aduce îndepărtarea de zona minată a ierarhiei, dar și un salt de o poziție.
Emoții pe tabelă au existat până la scorul de 4-3, iar de aici încolo fetele noastre și-au simplificat meciul printr-o evoluție consistentă. Demonstrată și pe tabelă, băimărencele ajungând să dețină și un avans de opt lungimi încă din prima parte – 14-8 (23), respectiv plus șapte la finalul primului mitan – 17-10. Amfitrioanele și-au menținut ritmul și în partea secundă, deținând constant o diferență de șapte-opt goluri – 21-14 (40), 27-19 (50), dar în final jucătoarele de la Minaur au obţinut o victorie la nouă lungimi – 32-23.
Traversarea formei excelente, rezultate conturate într-adevăr împotriva unor adversari abordabili, trebuie confirmată și în deplasarea de la CSM Galați, echipa de pe ultimul loc în Liga Florilor și care nu are la activ nicio victorie, doar o remiză smulsă cu HC Zalău.
• Sala Sporturilor “Lascăr Pană”. Spectatori, aproximativ 700. • Arbitri: Corina Constantin – Daniela Enache (București). Observator FRH: Diana Ciulei (Brașov). • Aruncări de la 7 m: 8-3 (transformate: 3-3; au ratat: Tănasie, Vujovic, Cazanga, Popa, Mițicuș). Minute de eliminare: 10-8 (în min. 49, Mițicuș a fost sancționată cu cartonașul roșu).
• CS Minaur Baia Mare: Enache (7 intervenții), Pandzic (4 intervenții), Ugran (2 intervenții) – A. Popa 8, Tănasie 6 (1 din 7 m), Cazanga 5, Mițicuș 3, Sanja Vujovic 3 (1 din 7 m), Țîrle 2, L. Popescu 2 (1 din 7 m), Borș 2, Cavlovic 1, Ujkic, Vukajlovic, Tudor, Zych. Antrenori: Raul Fotonea, Andrei Popescu, Daniel Apostu.
• CSM Slatina: Timoșenkova (4 intervenții), Chetraru (a apărat un 7 m), Nagy (o intervenție, a apărat 3 de 7 m) – Striukova 6 (1 din 7 m), Lixăndroiu 5, Necula 4, Coman 4 (1 din 7 m), Dragomir 3, Matea 1, Cîrligeanu, Drăghici, Bogdanovici, Fulgoi, T. Popescu, Lazea, Țăcălie. Antrenor: Victorina Bora.
Rezultate etapa 15: HC Zalău – HC Dunărea Brăila 23-27; SCM Universitatea Craiova – CSM Galați 26-24; Măgura Cisnădie – CS Dacia Mioveni 36-34; CS Minaur Baia Mare – CSM Slatina 32-23; SCM Râmnicu Vâlcea – Gloria Bistrița-Năsăud (miercuri, 8 februarie, ora 17.30, Pro Arena); CSM Târgu Jiu – CSM București (miercuri, 8 februarie, ora 18); Rapid București – SCM Gloria Buzău (miercuri, 8 februarie, ora 19.15, Pro Arena).