Valeria Bilț și desenul din covor

0
130

Pentru mine, zona etnografică și folclorică a Lăpușului are dimensiunea profunzimii întemeietoare. Dacă Ținutul Maramureșului îl am în sânge, prin naștere și cunoaștere mai apropiată, Țibleșul rămâne o podoabă a privirii, orizontul care nu se îndepărtează după legea mersului pe munte. Am avut marele noroc să cutreier această parte de Țară cu intelectuali care m-au inițiat în deslușirea misterelor desenului din covorul lăpușean, priceperea din zvâcnirea vorbelor alese, prin care se întruchipa vechimea într-o coeziune pilduitoare. Am fost prin satele Lăpușului cu savantul Mihai Pop, care m-a făcut să înțeleg mătcile curate și adânci ale oamenilor și obiceiurilor acestor locuri. Era de față și cărturarul întru cunoașterea zonei, poetul orfic Vasile Latiș.
Eram acolo cu horile de început ale Lucreției Horț, dar și cu cele ale lui Badea Pițiș. Aveam la îndemână fiorul liric al profesorului Ioan Filip, venea din zare Grigore Leșe, iar eu mă refugiam, câteodată, pe culme, la marele meu prieten din Libotin, profesorul Ludovic Filip. Prin acești oameni, și mulți alții, am avut reverberația duratei. Nu am stat suficient de mult în preajma lor, nu am mângâiat cu privirea interioară fiecare deal din zare, dar port cu mine icoana acestui spațiu fabulos. Destinul are legea lui ocrotitoare. Trimite mesageri din ființa locului pentru a ține în rânduială verigile vremii. Un asemenea liant izbăvitor este și profesoara Valeria Bilț, care onorează cu demnitate săvârșirea și împlinirea frescelor evocate de mine aici. Dă ritm firesc spiritului locului, trezește din amorțire vestigii ale spiritului lăpușean și le întoarce cu fața spre noi.
Obiceiurile care încă își poartă menirea prin lume le primenește cu veșminte pe măsura vremii acesteia. Este profesoară de limba și literatura română, cu doctorat în filologie, cu lucrarea „Mircea Nedelciu. Poetica postmodernismului.” Ca să-și argumenteze legătura cu spiritul locului, a scris un studiu bine elaborat despre literatura și obiceiurile vieții de familie în Maramureș. Fiind convinsă că actul creației este o necesitate pentru păstrarea, cât se mai poate, a averii spirituale a acestui neam. Mai putem crede că sufletul unui popor este leagănul în care odihnesc fiii lui. Câți au rămas pe lângă casă, dar și cei care trăiesc cu gândul spre locul nașterii părinților. Acest fenomen, am numit plecarea multor români din țara lor, este o preocupare de căpătâi pentru scriitoarea Valeria Bilț.
Mărturie stă romanul „Ubi bene? Ubi patria?” (Editura Grinta, Cluj-Napoca) o carte bine primită de critică și cititori. O mărturie epică, cu multe întrebări din realitatea dinamică a acestui timp, ori cum aprecia criticul literar Terezia Filip „autenticitatea dă clasă romanului. Un roman convingător și autentic.” Profesoara Gabriela Medan apreciază: „O carte cu miez, scrisă de o autoare sensibilă, dar extrem de lucidă, cu o experiență de viață fantastică și cu studii literare solide.” Este un roman al emigrării, ce surprinde drama femeilor din Europa de Est. Recunosc, este o temă care mă preocupă și pe mine în acest context geopolitic. Mai ales că este și un semnal de alarmă pentru întreaga suflare a creștinilor.
Dar profesoara Valeria Bilț a exersat cu succes și mângâiere spirituală și diapazonul liric. Convingător și matur: „Să-nțeleg din nou mai bine cum se prețuiește clipa/ Și să dau valoare orei care-mi potrivește soarta.” Mă întorc la începutul acestui text, când decupam din energia intelectuală a profesoarei Valeria Bilț. Adică imaginea aceea din covorul vegetal, în care personajele stilizate se țin de mână pentru a nu întrerupe durata. Durata unor rânduieli temeinice, care ne-au adus până aici. Și acum se încearcă, pe alocuri se reușește, să se destrame țesătura vremii.
Așa, vineri, 17 februarie, prof. dr. Valeria Bilț, în calitate de președintă a Despărțământului ASTRA Lăpușeană, cadru didactic la Liceul Teoretic „Petru Rareș” din Târgu Lăpuș, a patronat Festivalul Poeziei Populare de Dragoste, aflat la ediția a III-a. Pe scena Casei de Cultură „Grigore Vasile Latiș”, s-au reunit grupuri de elevi, purtători de mesaje din vechime, puse în rosturile vremurilor de astăzi. Au venit la Târgu Lăpuș, tineri din Șomcuta Mare, Cavnic, Groșii Țibleșului, Uriu, Cristeștii Ciceului și din orașul gazdă. S-au putut asculta poezii populare și vedea dansuri din stirpea tradiției care mai luminează. Și acest gest, aproape manifest, face parte din salvarea averii neamului în vremi de derută și crize.
Până vom avea intelectuali precum profesoara și scriitoarea Valeria Bilț, mai avem puțină nădejde că desenul din covor, în care personajele stilizate se țin de mână ne poate fi simbol încurajator. Și mă bucur că podoabei pentru taina dinăuntru, am reușit să-i dau un sclipăt din timpul kairotic interior, creator și deschis, împăcat și luminos. Deoarece Valeria Bilț, o spun cu convingere, are și un timp personal, pe care-l dăruiește cu generozitate intelectuală. Nu putem opri lumea în loc. Noi trebuie să fim în pas cu lumea. Dar să nu uităm că există un pas românesc. Și unul lăpușean, făcut cu siguranță de Valeria Bilț. Țibleșul este aproape. Muntele este mentorul curajului, disciplinei și visării.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.