GRAIUL – 10 000

0
164

Joi, 16 martie 2023. O zi ca oricare alta, s-ar părea. Și, totuși, pentru cotidianul GRAIUL MARAMUREȘULUI, este o zi importantă. A ieșit pe piață ediția cu numărul 10.000! Un motiv de împlinire, dar și unul de cumpănire pentru ceea ce înseamnă truda zilnică, meșteșugul profesional al ziaristului. Care nu are voie să obosească, ci să fie mereu în descoperirea realității imediate, pentru a ilustra pulsul vieții, frământările și bucuriile ei. Cei care știu cum se face un ziar realizează câtă energie profesională, în numele Cuvântului tipărit, s-a adunat în acești ani. Ce efort de gândire pentru a construi, zi după zi, lună după lună, an de an, un ziar credibil, obiectiv, relevant, pentru dumneavoastră, stimați cititori. Sunt zile, luni și ani, pe care cei care au trudit sub sigla GRAIULUI și le asumă. Cu ce a stat sub semnul reușitei, dar și cu neîmpliniri, cu sentimentul tonic că fără cititori munca noastră nu ar avea finalitate.
Astăzi, am putea spune că pentru GRAIUL MARAMUREȘULUI este sărbătoare. Numai că ziarul și ziariștii nu au sărbători. Pentru ei, fiecare zi înseamnă să întâmpine cititorul cu un ziar care poartă în paginile lui temperatura acestui timp. Un ziar care să aducă, sub privire și în suflet, cuvântul care bucură și nu vorba care disprețuiește. Mai ales în această vreme când deruta lumii este la mare căutare. Mai ales că ziarul tipărit pe hârtie s-a împuținat din peisajul nostru publicistic. Noi, cei de la GRAIUL, mai credem în presa foșnitoare, fiindcă este o cale mai sigură pentru tezaurizare, dar și respectul pentru tradiția consacrată a cuvântului tipărit.
Nici țări cu standard mai ridicat de dezvoltare nu au renunțat la presa scrisă. Așa că am urmat și noi calea unui firesc folositor. Cotidianul GRAIUL MARAMUREȘULUI, serie nouă, a intrat în cel de-al 33-lea an de apariție fără sincope. Într-un peisaj mediatic amețitor de divers și provocator, ziarul și-a făcut drum sigur spre cititori. Fiecare din cele 10 000 de numere sunt o oglindă a vieții cotidiene, cu bune și rele, cum sunt vremurile pe care le trăim. Meritul este al echipei redacționale, care, prin vreme s-a primenit, al vocației jurnalistice.
GRAIUL MARAMUREȘULUI reprezintă continuitatea firească a ceea ce înseamnă presa scrisă în Maramureș. Pe parcursul devenirii lui, ziarul și-a schimbat fața, fiind astăzi comparabil cu presa europeană. Am ars etape, nu numai din punct de vedere tipografic, ci și al mentalității. Ajuns la numărul 10 000, GRAIUL MARAMUREȘULUI rămâne un reper moral, cu un apreciabil capital de simpatie în rândul cititorilor. Și tirajul de astăzi stă mărturie. Legătura cu autoritățile locale a fost, și a rămas, o formă de cunoaștere a activității lor în folosul cetățenilor. O demonstrează articolele care apar, pe cele mai diverse teme, care încearcă să rezolve probleme ­sau să dea soluții.
Ca unul care am racordat ziarul și în peisaj național, prin participarea la dese întâlniri profesionale din țară, mi-am dat seama că misiunea jurnalistică, pe care și-a asumat-o echipa redacțională prin timp, a fost onorată cu demnitate. Deși locul de apariție este Baia Mare, adică Maramureșul, am avut reflexul deschiderii publicației spre țară, și în lume. Au rămas de referință colaborările cu personalități din varii domenii de activitate, dar și corespondențele unor ziariști, de pe toate meridianele. Din primele luni de viață ale GRAIULUI, serie nouă, am ținut legătura consecvent, prin trimiși speciali, cu românii din dreapta Tisei, Bucovina de Nord și Basarabia. Ceea ce a fost o premieră în presa județeană, dar și cea națională. Lideri ai acestor comunități au fost invitați la diferite întruniri organizate de ziarul nostru. Am instituit o linie de constanță în promovarea valorilor culturale.
Când județul nu avea o revistă literară, GRAIUL a suplinit cu succes această publicație de profil. A încercat să nu fie aliat cu efemerul, ci să fie o adresă a duratei. Să fie o arhivă de evenimente, un document valabil peste vreme, un depozit de memorie colectivă. Recapitulând vremea celor 10 000 de numere, îmi stau în minte figuri emblematice ale presei din Maramureș care au ars profesional în numele cuvântului scris. Fără mintea lor iscoditoare, fără devotament profesional, călătoria ziarului spre cititor ar fi fost anevoioasă. Am spus-o și o repet: un ziar nu este creația unui singur om, ci a pasionaților de evenimentele vremii. A celor care trăiesc și în frumusețea Limbii Române. Că nu este suficient să spui, ci mai ales cum spui. Eleganța expresiei a fost o constantă a ziariștilor GRAIULUI. O veghe la frământarea realității, pe care și-au asumat-o profesional, gândind la binele lumii, pentru a o construi mai departe.
10 000 de numere, în aproape 33 de ani, iată emblema inconfundabilă care stă pe frontispiciul duratei GRAIULUI! Viața merge înainte! Iar ziarul este aproape de ea. Curaj și drum bun spre mâine, GRAIUL MARAMUREȘULUI! Alături de cititorii tăi!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.