Odată cu dărâmarea dictaturii comuniste, evenimentele din decembrie 1989 au dat undă verde inclusiv presei libere, necenzurate. Intoxicată de propaganda comunistă, găzduită în paginile sale de presa vremii, în primii ani ai democrației, față de noua opinie publică a manifestat un entuziasm neobișnuit.
În diverse împrejurări, oamenii citeau cu nesaț tot ce relata presa centrală și locală. Ulterior, cititorii au înțeles că libertatea unui ziar este limitată. Și într-o piață concurențială, în paginile sale nu poate publica orice fel de materiale. Cu timpul, opinia publică, consumatoare de presă scrisă, a devenit exigentă și selectivă, fapt consemnat de dispariția unor ziare centrale și locale.
Mă gândesc ce greu le-a fost redactorilor prezentului cotidian, în primele zile ale democrației, când trebuia să decidă orientarea ziarului. Timpul a confirmat că adoptarea independenței, la vremea respectivă, a fost cea mai bună soluție. Într-o piață concurențială și răutăcioasă, pentru redactori, cele zece mii de numere apărute au însemnat tot atâtea provocări zilnice. La care redacția a răspuns cu demnitate, echilibru, profesionalism și responsabilitate. Fără să dea curs scandalurilor politice sau de altă natură, timp de peste trei decenii, cotidianul a oferit tuturor instituțiilor județene spațiul necesar pentru a-și promova obiectivele și rezultatele obținute în domeniul lor de activitate. Mai trebuie menționat că rentabilizarea financiară a unui ziar local independent, bazat doar pe resurse proprii, necesită soluții de moment și pentru viitor strategii bine gândite. Meritul prezenței ziarului în mâna cititorilor consecvenți și fideli sau prin intermediul internetului revine tuturor redactorilor-șefi și colectivelor de redacție. Oameni de nădejde pe care, datorită colaborării mai bine de două decenii, am avut ocazia să-i cunosc personal. Personajele sunt cunoscute și numele lor au fost evocate cu alte ocazii. Din păcate, cel mai limitat fenomen este viața, iar unii dintre ei au trecut în lumea veșniciei.
La ceas aniversar, urez cotidianului viață lungă, iar redacției, multă inspirație, încât să ofere cititorilor cât mai multe numere.
prof. Vasile ILUȚ