În curând, vine gazul în Borșa!

0
130

Administrația locală din Borșa a mai făcut un pas important pentru introducerea gazului natural în oraș. Urmează finalizarea documentației prin care se va contracta o societate ce va realiza studiul de fezabilitate pentru sutele de kilometri de rețele noi și miile de racorduri la gospodării.
“Primii pași pentru racordarea imobilelor din oraș la magistrala de gaze naturale au fost făcuți! Se lucrează la documentația pentru contractarea unei firme care să realizeze SF-ul pentru cei 300 km de rețea de distribuție, 11.000 de racorduri la imobile case de locuit și apartamente și 1.200 racorduri la agenți economici. Proiectul, unul de mari dimensiuni, va fi împărțit în patru etape. În prima etapă vor fi racordate blocurile de locuințe, școlile și instituțiile din zona centrală a orașului. În etapa a doua vor fi racordate la gaze naturale blocurile de locuințe din zona Baia Borșa și imobilele de pe traseul Centru – Baia Borșa. Etapa a treia va cuprinde racordarea imobilelor din zona Complex Turistic și imobilele de pe traseul Centru – Complex. În etapa a 4-a se vor realiza rețelele de distribuție a gazelor naturale în celelalte cartiere ale orașului și racordul la rețea a tuturor imobilelor din oraș. Primăria Borșa a transmis o adresă către TransGaz Mediaș, prin care solicitam identificarea poziției de racordare la SRM a rețelei de distribuție a gazelor naturale la Borșa, am primit răspunsul și identificarea topografică a SRM-ului de unde se va face racordarea – pe raza comunei Moisei în zona intersecției DN 17C cu DN 18” – a spus primarul Ion Sorin Timiș.
Datorită demersurilor insistente făcute de parlamentarii maramureșeni, în perioada 2016 – 2020, s-a aprobat extinderea rețelei de gaze naturale pe Valea Izei și Valea Vișeului. Prin implementarea acestui proiect se urmărește asigurarea unei noi surse de energie pentru încălzirea imobilelor din Borșa și asigurarea necesarului de gaze naturale în vederea dezvoltării de noi activități economice industriale și crearea de noi locuri de muncă pentru locuitorii orașului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.