Lucrări de artă ale liceenilor maramureșeni, inspirate de Holocaust

0
38

Asociația „Maramureș Heritage” (președinte Robert Cotos) organizează un concurs de lucrări de artă (pictură, grafică) care are ca temă principală Turnul de Apă din Baia Mare și Holocaustul. În acest context, elevii din liceele din Baia Mare, Baia Sprie și Șomcuta Mare au fost invitați să își trimită creațiile tematice urmând ca, în data de 5 iunie, să fie adus un omagiu comun evreilor deportați.
„În data de 31 mai 1944, pleca din gara Baia Mare primul tren cu evreii strânși din ghetourile de pe raza orașului. În vagoane au fost înghesuiți 3.073 de persoane. La doar câteva zile distanță, mai exact în 5 iunie, a plecat din gara Baia Mare al doilea transport cu evreii strânși din ghetourile de pe raza orașului. În vagoane au fost înghesuite 2.844 persoane. Au fost îndesați aproximativ 70 de persoane în fiecare vagon. Destinația lor a fost lagărul de exterminare Auschwitz-Birkenau. Cei mai mulți au fost uciși la scurt timp după sosire; o pierdere uriașă pentru orașul Baia Mare și împrejurimi. Turnul de Apă de la fosta gară din Baia Mare este ultimul martor de la deportarea evreilor din Baia Mare și împrejurimi. Azi, el încă stă în picioare”, explică Robert Cotos, președintele Asociației „Maramureș Heritage”.
Toate lucrările elevilor vor intra într-un proces de analiză, juriul fiind format din: dr. Aura Pintea, autoarea cărții “Imaginea evreilor din Maramureș în memoria colectivă”, Alina Marincean, curator Casa Memorială “Elie Wiesel” din Sighetu Marmației, și Peninah Zilberman, președinta Fundației “Tarbut” din Sighet și fiica unor supraviețuitori ai Holocaustului.
Juriul va alege trei lucrări, iar autorii acestora vor primi din partea asociației câte un voucher ce va putea fi folosit pentru achiziția de cărți. De asemenea, este planificată și organizarea unei expoziții cu lucrările liceenilor, în data de 9 octombrie 2023, când este marcată Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului.
Asociația „Maramureș Heritage”, înființată în anul 2021, are ca prim scop protejarea moștenirii iudaice din orașul Baia Mare și actualul județ Maramureș.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.