Surorile Rus, medalii la Campionatul European Școlar

0
77

Belgrad, capitala Serbiei, este gazda, în intervalul 29 mai – 3 iunie, a “European Open School Combat Games 2023”. La Campionatul European Școlar sunt angrenați elevi din toată Europa, care se întrec la șapte discipline sportive: sambo, lupte greco și libere, karate fudokan, judo, ju jitsu, taekwondo și karate kyokyushin.
Baia Mare este reprezentată la această competiție de anvergură de surorile Ana Maria și Alexandra Rus, sportive legitimate la CSM Baia Mare. În a treia zi a competiției, surorile Rus s-au făcut remarcate prin obținerea, cu naționala României, a două medalii la disciplina sambo. Ana Maria Rus a ajuns pe cea mai înaltă treaptă a podiumului în cadrul categoriei 65 de kg, iar Alexandra Rus s-a clasat pe locul secund la categoria 59 de kg, aurul revenindu-i unei sportive din Serbia. De menționat faptul că surorile Rus au avut de înfruntat adversare născute în 2005, deși ele sunt născute în 2007.
Sportivele din Baia Mare sunt antrenate de echipa de club, CSM, de Vasile Pop, Alin Popdan, Denis Pop și Bogdan Pop.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.