Recea – Bârsana, finala campionatului

0
107

Sâmbătă şi duminică s-au disputat jocurile retur contând pentru Final 4 ligii a patra, meciuri care au elucidat echipele care vor disputa finala campionatului judeţean.
Primul meci din returul acestei faze a fost cel dintre Academica Recea şi Zorile Moisei. După 0-0 în tur, în manşa secundă Recea nu a stat deloc la discuţii cu adversarul din Moisei şi i-a administrat acestuia 11 goluri, la pauză formaţia antrenată de Romulus Buia deţinând un avantaj de patru goluri.
În cealaltă semifinală, Avântul Bârsana a avut de răzbunat rezultatul din tur cu Gloria Tăuţii Măgherăuş, 2-0 în favoarea grupării din Seria Sud. Gruparea care a încheiat pe primul loc Seria Nord a învins de o manieră incontestabilă, scor 6-1 (3-1), şi va juca marea finală pentru desemnarea campioanei judeţene.
Finala mare, ce le va opune pe Academica Recea şi Avântul Bârsana, este stabilită pentru sâmbătă, 10 iunie, pe Stadionul ”Viorel Mateianu” din Baia Mare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.