Pași pentru digitalizarea serviciilor publice în primării

0
36

Fiecare primărie din Maramureș care dorește să își digitalizeze serviciile publice trebuie să încheie un acord de parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș, astfel încât să aibă acces la finanțarea prevăzută în vederea implementării Cloud-ului Regional Nord-Vest. Pentru fiecare județ din regiunea Nord-Vest, finanțarea prevăzută este de 5 mil. euro.
Consilierii maramureșeni au dat undă verde pentru aprobarea unor măsuri ce fac posibilă punerea în practică a proiectului „Realizarea, implementarea, utilizarea și administrarea sistemelor informatice de înaltă performanță, la nivelul județului Maramureș, dezvoltate și găzduite prin sistemul Cloud Regional Nord-Vest”.
„Cloud-ul regional este o mașinărie, o bază de date, el are nevoie de un program software. Se implementează Cloud-ul regional în valoare de 30 mil. euro, 5 mil. euro va fi programul pentru digitalizare pentru fiecare județ din regiunea de Nord-Vest. Acest prim acord votat este baza de la care pornim. Fiecare primărie din Maramureș care dorește să intre în acest program, care dorește să se digitalizeze trebuie să adopte un acord de parteneriat cu CJ, iar CJ va depune cererea de finanțare de 5 mil. euro pentru digitalizarea serviciilor publice de la nivelul județului Maramureș care vor fi funcționale prin Cloud-ul regional”- a adăugat președintele CJ Maramureș, Ionel Bogdan.
Cloud-ul va asigura comunicarea între bazele de date ale fiecărei instituții în parte, va reduce costurile și va crește calitatea activităților sectorului public, în ceea ce privește prestarea serviciilor publice și accesibilitatea serviciilor de e-guvernare, se precizează în proiect.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.