Noi proiecte, de 38 milioane de euro, la Spitalul de Pneumoftiziologie din Baia Mare

0
1432

Cătălin Cherecheș: Trebuie să ne orientăm spre nevoile pe care le are municipiul Baia Mare, zona metropolitană, județul Maramureș
Două investiții importante ce vor fi contractate în perioada imediat următoare pentru Spitalul de Pneumoftiziologie ”Dr. Nicolae Ruşdea” Baia Mare, unitate aflată în subordinea Primăriei Municipiului Baia Mare, în valoare totală de 38 de milioane de euro, beneficiază de sprijinul Ministerului Sănătății. Este anunțul făcut de Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare, și deputatul Gabriel Zetea, președintele PSD Maramureș, în contextul parteneriatului politic anunțat zilele trecute.

• amplu program de reabilitare, aflat în derulare

În momentul actual, la Spitalul de Pneumoftiziologie ”Dr. Nicolae Ruşdea” Baia Mare se află în derulare un amplu program de reabilitare.
”Unul dintre proiecte vizează creșterea eficienței energetice. Are o valoare de 5 milioane de euro, este finanțat din fonduri europene și se va finaliza până la sfârșitul acestui an. Din bugetul local, în completarea acestui proiect, am inițiat reabilitarea interioară a saloanelor, proiect ce va fi continuat pe un parteneriat atât administrativ, cât și politic. Pe lângă aceste proiecte, avem finalizată licitația pentru extinderea și dotarea ambulatoriului de specialitate, un proiect tot la nivelul de 5 milioane de euro, care califică acest spital la nivelul de spital municipal. Pentru că trebuie să ne orientăm spre nevoile pe care le are municipiul Baia Mare, zona metropolitană, județul Maramureș. Au mai fost și alte proiecte, pe reducerea infecțiilor nosocomiale, respectiv pentru protejarea sănătății populației în contextul pandemiei, investiții în infrastructura de sănătate, de încă 1 milion de euro, respectiv de 500.000 de euro pe consolidarea capacită­ții de gestionare a crizei COVID”, a explicat Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.

• structură de îngrijiri paliative pe Valea Borcutului

În completarea acestor proiecte și în contextul noului parteneriat politic ce va garanta, după mai bine de cinci ani, sprijinul Executivului pentru municipiul Baia Mare, Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare, a oferit câteva detalii despre un proiect ce vizează o nouă structură de îngrijiri paliative, gândită a fi amplasată pe Valea Borcutului, în proximitatea castelului Pocol.
”Ne vom orienta spre o zonă care să fie utilă pentru pacienții sau cetă­țenii aflați în situații dificile din perspectiva sănătății și aici mă refer la o zonă pe care o vom dedica pentru persoanele vârstnice cu boli cronice, o zonă de infrastructură foarte bine pusă la punct și gândită pentru a fi îngrijiți inclusiv din perspectivă medicală. Iar lucrul acesta îl vom face pe Valea Borcutului, un proiect amplu pentru 150 de paturi, o zonă nou-construită lângă castelul Pocol, zonă unde vom îngloba castelul Pocol și un parc în această structură de îngrijiri paliative”, a declarat Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.

• obiectiv: Spitalul de Pneumoftiziologie, spital municipal

Practic, acest proiect de infrastructură vine în completarea celui dedicat locuințelor pentru specialiștii din domeniul medical construite în zona Grănicerilor din Baia Mare.
”De asemenea, blocurile inaugurate de la intersecția străzii Alecsandri cu bulevardul Republicii, respectiv cele 30 de apartamente de mari dimensiuni, la propunerea mea, vor fi dedicate medicilor pe care vrem să îi stabilizăm în municipiul Baia Mare”, a completat Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.
În continuare, deputatul Gabriel Zetea a punctat faptul că, pentru Partidul Social Democrat, Sănătatea este prioritară, iar în baza parteneriatului cu Ministerul Sănă­tății vor fi atrase investiții înspre unitățile sanitare din Sighetu Marmației, Vișeu de Sus, Borșa și, categoric, municipiul Baia Mare.
”Mă bucur că avem sprijinul ministrului Rafila (ministrul Sănătății, n.r.) pentru două investiții importante ce vor fi contractate în perioada următoare pentru Spitalul TBC (de Pneumoftiziologie, n.r.) din Baia Mare. Sunt investiții destul de mari: extinderea ambulatoriului de specialitate, în valoare de 26 milioane de euro, respectiv reabilitarea, modernizarea și dotarea secțiilor din incinta spitalului, de încă 12 milioane de euro (…) Sunt investiții cu care cred că acest spital va ajunge mai aproape de viziunea primarului Cătălin Cherecheș, aceea de a deveni un spital municipal, complementar serviciilor Spitalului județean”, a completat deputatul Gabriel Zetea.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.