Sătmărenii s-au salvat la ultima fază!

0
257

CSM Sighetu Marmației – CSM Olimpia Satu Mare 1-2 (0-1)
CSM Sighetu Marmației a deschis sezonul cu un meci în Cupa României, în turul I formația antrenată de George Zima primind vizita celor de la CSM Olimpia Satu Mare.
Duelul de pe Stadionul Solovan s-a finalizat cu victoria oaspeților, scor 1-2 (0-1), după o partidă în care gazdele au fost nevoite să dea o importanță specială defensivei din cauza celor două eliminări, iar un al treilea cartonaș roșu a fost arătat după ultimul fluier. Nici în aceste condiții prielnice oaspeții nu au știut să profite, chiar dacă au insistat pe faza ofensivă, consemnând doar o dominare sterilă și fără periclitarea porții adverse, golul calificării venind la ultima fază a întâlnirii.
Maramureșenii au rămas în inferioritate numerică din minutul 28, Daniel Anchidin primind direct cartonașul roșu pentru un fault din postura de ultim apărător. Oaspeții au deschis scorul la cinci minute după eliminare, prin autogolul semnat de Raul Hreniuc, însă vina aparține portarului Oneț care a ieșit total aiurea dintre buturi. Contrar cursului jocului, sighetenii au restabilit egalitatea la cinci minute de la reluare. Abdullah a recuperat excelent în treimea adversă, l-a lansat pe Mensah și acesta a înscris cu toată opoziția portarului Denis Moldovan, fratele portarului Horațiu de la Rapid. CSM Sighet își complică existența în minutul 73, când Abdullah încasează al doilea galben. Cu doi oameni în plus, CSM Satu Mare nu știe să profite de acest ”cadou”, chiar dacă s-a instalat în jumătatea de joc adversă. Totuși, golul izbăvitor al calificării s-a derulat la ultima fază, în minutul 90+4, Nandor Șuveg trimițând un șut în diagonală, lângă bară. Nemulțumiți că centralul nu a fluierat mai repede finalul celor 90 de minute, o parte a băncii tehnice a gazdelor l-au înconjurat pe arbitrul din Hunedoara pentru a-i cere explicații, iar din această discuție Cosmin Marincean s-a ales cu cartonașul roșu. În drum spre vestiare, unul dintre asistenți s-a ales cu capul spart în urma unui obiect contondent venit din tribună. Centralul a notat acest incident în raport și, conform regulamentului există toate premisele ca formației maramureșene să-i fie suspendat terenul.
La meci a asistat și Iustin Balaj, care va prelua funcția de director sportiv la CSM Olimpia Satu Mare. Însoțit de fiica Monica și soțul acesteia, celebrul bucătar maramureșean Nicolai Tand, împreună cu copiii, aflați într-o scurtă vacanță pe plaiuri natale. Nu a lipsit nici primarul Vasile Moldovan, suporter înflăcărat al grupării sighetene.
• CSM Sighetu Marmației: Oneț – Hreniuc, Anchidin, Dunca, Tomșa, Caba, Szecui (89, Mansour), Dat, Șofroni (32, M. Toma; 79, A. Giamănu), Zaharia (46, Abdullah), Mensah (79, Urdea). Antrenor: George Zima.
• CSM Satu Mare: D. Moldovan – Copaci, M. Bota, Bura (46, N. Pop; 68, Lucuț), R. Prodan, Vidrăsan, Micaș, Mărieș (35, A. Șter), R. Lazăr, Chinde, Morar (46, Șu­veg). Director tehnic: Florin Fabian.
• Cartonașe roșii: Daniel Anchidin (28 – roșu direct), Razak Abdullah (73 – două galbene), Cosmin Marincean (delegat – după finalul jocului, pentru proteste vehemente) – toți CSM Sighetu Marmației.
• Arbitri: Raul Sebas­tian Bădărău (Hunedoara) – Ludovic Zifceac, Petru Eusebiu Irina (ambii Oradea). Delegat de joc: Leontin Moga (Zalău).
Echipele calificate în turul 2: Viitorul Șimian, Jiul Petroșani, Phoenix Buziaș, Progresul Pecica, ACB Ineu, Crișul Chișineu Criș, SCM Za­lău, CSM Olimpia Satu Mare, Viitorul Cluj-Napoca, Sănătatea Cluj-Napoca, CS Universitatea Alba Iulia, CS Gloria al Orașului Geoagiu, Metalurgistul Cugir, ACS Muscelul Câmpulung Elite, Olimpic Zărnești, AFC Odorheiu Secuiesc, ACS Târgu Mureș, Bucovina Rădăuți, Șomuz Fălticeni, Rapid Brodoc, CSM Bacău, FC Bacău, Sporting Liești, CS Amara, CS Păulești, Gloria Băneasa, Dunărea Călărași, Viitorul Ileana, Petrolul Potcoava, Vedița Colonești, Flacăra Moreni, SCM Râmnicu Vâlcea, Cozia Călimănești, CS Axiopolis Cernavodă, Voința Lupac, Lotus Băile Felix, Unirea Bascov. Partida Dacia Unirea Brăila – Viitorul Ianca s-a disputat ieri.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.