Start la marea asfaltare pe străzile comunei Mireşu Mare

0
30

Un proiect complex, de asfaltare a străzilor şi uliţelor de interes local, a demarat zilele trecute în Comuna Mireşu Mare. Astfel, peste 20 de km de drumuri vor fi modernizaţi cu fonduri nerambursabile.
”Am început vineri turnarea stratului de asfalt pentru modernizarea străzilor din satul Tulghieş. În comuna Mireşu Mare am realizat, tot recent, lucrările preliminare necesare în vederea asfaltării, astfel încât lucrările de modernizare a străzilor să fie temeinice şi să corespundă tehnic. Am primit atunci şi vizita angajaţilor de la laboratorul specializat pentru verificarea lucrărilor înainte de turnarea stratului de asfalt. Probele au fost depuse la dosar în vederea recepţionării împreună cu Inspectoratul de Stat pentru Construcţii. Acum putem asfalta în siguranţă”, a spus Ioan Mătieş, primarul din Mireş.
La mijlocul lunii trecute, Ioan Mătieş a semnat contractul de finanţare la Bucureşti, în compania lui Adrian Veştea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. Acesta este în cuantum de aproape 11 milioane de lei, sursa fondurilor fiind programul de interes naţional Anghel Saligny al Guvernului României. Din fondurile nerambursabile se vor asfalta circa 24 km de străzi şi uliţe din satele comunei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.