În sala socială a Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din New York (Astoria) am avut şansa să întâlnesc români cu o viziune limpede despre rostul imaginii României în America. Nu o chestiune de peisaj, necesară şi asta, dar una de atitudine, de influenţă în varii domenii. Obsesia noastră pentru imaginea României în lume a rămas de continuă actualitate. Aşa că universitarul Doru Tsaganea mi-a sugerat un nume, care-mi era şi mie cunoscut: Robert Kaplan. Autor al multor cărţi de politică internaţională, bazate pe călătoriile proprii prin lume. Punctul de plecare al dialogului a fost o carte recentă despre România, tradusă şi în limba română. Despre Robert Kaplan am mai scris, fiind unul dintre autorii mei preferaţi. Ideile lui mă preocupă. Mai ales că a fost consilier al mai multor preşedinţi, secretari de stat ori şefi ai armatei Statelor Unite. Analizele geopolitice, cu referiri istorice, provoacă întrebări. Te pot convinge ori poţi polemiza cu ele. Au ceva din opera deschisă a lui Umberto Eco. Nu te crucifică, să crezi obligatoriu în părerile sale, ci, într-o formulă eseistică, îţi sugerează un punct de vedere. De aceea este confortabil la lectură şi acaparator prin remarcile sale. Universitarul newyorkez mi l-a recomandat ca un aliat pentru lămurirea multor întrebări. Ca un noroc publicistic, reîntors acasă, am citit un interviu al lui Kaplan, oferit Sabinei Fati. Într-o formă relaxată, dar precisă, vorbeşte despre România ca despre o ţară pe care o cunoaşte de vreo patru decenii. Nu-i puţin lucru. Scria atunci autorul nostru: „România a fost cel mai întunecat colţ al Europei de Est”. Comunismul din Carpaţi i s-a părut cu accente nord-coreene. Kaplan şi-a schimbat părerea, socotind că „România se găseşte acum în cea mai bună situaţie pe care a avut-o de foarte mult timp, aş spune chiar de secole”. Aşa vede analistul, recunoscând românilor îndârjirea faţă de guvernanţii lor. Ne pune pe masă creşterea economică (anul trecut, de 3,7 la sută), a doua din Uniunea Europeană. Aici ar fi multe de spus, deoarece ea încă nu se răsfrânge în nivelul nostru de viaţă. Dar să urmărim vorbele bune ale lui Kaplan despre noi. România se descurcă surprinzător de bine în prezent şi are un sistem politic mai sănătos faţă de Polonia, Ungaria şi Bulgaria. Crede analistul. Ne concentrăm asupra lucrurilor importante. Ne-am săturat de corupţie. Avem un preşedinte care nici măcar nu este etnic român. Asta înseamnă că populaţia nu mai gândeşte în termeni etnici, ci în termeni universali. Caută o conducere necoruptă, stabilă, tehnocrată, modernă. Evidenţiază că românii sunt orientaţi către Vest şi sunt aliaţi naturali ai Statelor Unite. Mai ales de când Polonia trece prin momente dificile pe plan intern. Românii vor mai mult de la administraţia Obama. Ar vrea o politică externă americană mai puternică faţă de Europa Centrală şi de Est. Mai ales faţă de Rusia. Dar spune Kaplan că „România nu va obţine tot ce vrea, dar având în vedere haosul şi realităţile istorice, cred că relaţia româno-americană este foarte sănătoasă.” Nici nu ştiu cum să iau aceste aprecieri. Ca stimulant pentru entuziasm, cred că prind bine. Poate suntem vruţi o ţară cuminte şi ascultătoare. Că de furat, se fură ca în pădurile Borşei. Kaplan pare sincer când ne spune că a scris cartea „În umbra Europei” pentru a aşeza mai bine România pe harta Washingtonului. Pentru el, România este la fel de importantă ca Polonia. Cele două state sunt similare în efortul de a face faţă Rusiei. Întrebat fiind dacă Ungaria şi Rusia vor o Ungarie Mare, analistul confirmă. Lucrarea împreună a Moscovei şi Budapestei are temei, dar aminteşte că Statele Unite sunt un factor descurajant în această ecuaţie. Despre Basarabia, alias Republica Moldova, crede că este o regiune vulnerabilă. Reunificarea duce acum la o situaţie dificilă. Prezice o slăbire a Uniunii Europene, nu sfârşitul ei. Crede în România deoarece are o puternică identitate naţională. Ce ziceţi? Un entuziast lucid ori un încurajator de profesie? Oricum, ce spune nu ne cade rău.
