Spitalul Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare are propria Unitate de Transfuzie Sanguină (UTS), autorizată în anul 2014. Aceasta este o componentă de bază a unității spitalicești și, deși prezintă o structură restrânsă, are un impact medical esențial în terapia cazurilor cu...

Orchestra “Simfonus” din cadrul Colegiului de Arte Baia Mare, în colaborare cu Teatrul Municipal Baia Mare, corul de copii „Recreart” și Asociația Mare Patricia Maria, organizează miercuri, 22 martie, de la ora 18, în sala mare a Teatrului Municipal Baia Mare, un concert caritabil,...

Două echipamente de furnizare a energiei electrice, de mare capacitate, au fost donate de Crucea Roșie Italiană, la finalul săptămânii trecute, Clinicii Regionale Transcarpatia de Cardiologie și Chirurgie Cardiovasculară de la Ujgorod prin intermediul reprezentanților Asociației ”Il Quadri Foglio” din Sighetu Marmației, condusă de...

Săptămâna trecută a fost semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea centrului medical din Poienile de sub Munte. Investiția se realizează prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pe componenta C 10 - Fondul Local. Echivalentul a mai bine de 400.000 de euro va veni...

O nouă grupă de copii și părinți din Ucraina a început ședințele de salinoterapie la Salina artificială Tărâm de Sare din Baia Mare, transmite Asociația “Autism” Baia Mare. Scopul salinei pentru copii a fost acela de a ușura activitatea părinților în ceea ce privește tratarea...

Un modern cabinet medical stomatologic s-a deschis în localitatea Satulung, în cartierul nou, de tineri. Noul cabinet dentar este utilat cu instrumente medicale de ultimă generație, oferind o gamă complexă de tratamente stomatologice: odontoterapie (tratamentul cariei dentare), igienizare dentară (detartraj, airflow), estetică dentară (coroane dentare...

Veste bună pentru locuitorii Maramureșului istoric. În urma discuțiilor cu Centrul de Transfuzie Sanguină Maramureș, Spitalul Municipal Sighet a stabilit de comun acord un calendar lunar privind organizarea de sesiuni de donări de sânge. Colectele mobile de sânge vor avea loc la Spitalul Municipal Sighetu...

Camera de Comerț și Industrie Maramureș și Colegiul Medicilor Maramureș organizează, în perioada 16-18 martie, cea de-a XVIII-a ediție a manifestării științifice și expoziționale “MaraMedica”. Expoziția de produse și echipamente pentru medicină MaraMedica se va desfășura în Salonul Artelor din cadrul Bibliotecii Județene “Petre Dulfu”...

Martie este o lună dedicată Femeii, dar poate deloc întâmplător mai are o semnificație aparte: este luna conștientizării endometriozei, o lună alea­să simbolic într-o luptă a femeilor, de ani, cu această boală. “Endometrioza este o boală dureroasă, dese­ori cu simptome invalidante asociată cu menstruația lunară....

Administrația locală din Borșa a demarat demersurile pentru trecerea Spitalului de Recuperare din oraș în propria subordine. Vizita de săptămâna trecută a prof. univ. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, la Borșa a reprezentat un pas înainte în acest proces de durată. “Un spital modern, dotat...

În cadrul vizitei sale în Maramureșul istoric, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a apreciat atât actul medical, cât și condițiile excepționale regăsite în Spitalul Orășenesc Vișeu de Sus, o unitate medicală cu o adresabilitate de peste 70.000 de cetățeni ai localităților învecinate. În...

• construcție nouă de peste 3.000 de metri pătrați • bloc operator, heliport deasupra și parcare subterană Alina Gorghiu, președintele interimar al Senatului, a efectuat zilele trecute o vizită de lucru în Maramureș. Împreună cu Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean, și cu parlamentarii de Maramureș -...

Peste 200 de ucraineni aflați în Baia Mare au răspuns la invitația campaniei de donare de sânge inițiată de Asociația “Părinți Salvatori”. În prezent, persoanele din Ucraina, care au permis de protecție temporară, pot dona sânge la orice centru de transfuzie din România.

Ministrul Sănătății, prof. univ. Alexandru Rafila, s-a aflat ieri în Maramureșul istoric, într-o vizită de lucru a cărei agendă a cuprins deplasarea la spitale din Sighetu Marmației, Vișeu de Sus și Borșa. Acesta a apreciat investițiile care s-au făcut la unitatea spitalicească din Vișeu...

Instituția Prefectului - Județul Maramureș a inițiat o campanie de mobilizare spre donarea de sânge în unitățile administrativ-teritoriale de pe raza județului nostru, împreună cu Centrul de Transfuzie Sanguină Maramureș. Prefectul Rudolf Stauder a fost ieri, 28 februarie, în orașul Seini, unde Centrul de Transfuzie...

La secţia Urologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare au fost realizate două intervenții de tip ureteroscopie flexibilă folosind ureteroscop de unică folosință. ”Dacă în urmă cu 10-20 de ani se efectuau intervenții chirurgicale deschise, care presupuneau incizii mari și...

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, se află astăzi, 1 martie, într-o vizită de lucru în Maramureșul istoric, urmând să viziteze spitalele din Sighetu Marmației, Vișeu de Sus și Borșa. Conferința de presă a ministrului va avea loc la Spitalul din Vișeu de Sus, începând cu ora...

„Maratonul Resuscitării Junior”, un amplu eveniment în care circa 1.100 de elevi și cadre didactice, personal didactic și nedidactic participă la sesiuni de instruire pentru acordarea corectă a primului ajutor de bază, a primit ieri startul, în premieră pentru țara noastră, la Colegiul Național...

În cadrul campaniei umanitare “Prețuiește viața!”, astăzi, 28 februarie, între orele 8,30 - 13,30, la Centrul de Permanență Seini, are loc o colectă mobilă de sânge. Donatorii vor beneficia de: un set de analize gratuit, zi liberă de la locul de muncă, zi motivată pentru...

O ambulanță a organizației “Părinți Salvatori” Maramureș a ajuns cu bine la destinație, în capitala Ucrainei, Kiev, încărcată până la refuz cu echipamente vitale unei misiuni de voluntariat care va dura 12 luni. Misiunea a fost îndeplinită cu succes de doi voluntari.