În judeţul Maramureş, s-a înfiinţat Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat. Trei arbitri şi un grefier vor soluţiona cauzele mai rapid şi mai ieftin decât instanţele obişnuite. La ceremonia de înfiinţare, preşedintele Uniunii Naţionale a Tribunalelor de Arbitraj din România a înmânat deciziile de numire în...

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului TOMOIAGĂ GHEORGHE, cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, şi în stare de libertate, a inculpatului ANDREICA GRIGORE cu privire...

Având în vedere că, începând cu data de 3 iulie, începe vacanţa judecătorească, iată programul de lucru cu publicul al compartimentelor arhivă şi registratură din cadrul Tribunalului Maramureş, valabil în perioada 3 iulie - 31 august: • Arhiva şi registratura Secţiei I civile, str. Crişan...

Prin Încheierea penală nr. 1841/12.06.2017, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului C.T., pe o durată de 30 zile, până în data de 11 iulie, inclusiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tâlhărie calificată şi lovire sau alte violenţe. Pentru a dispune astfel judecătorul de drepturi şi...

Tribunalul Maramureş a dat prima sentinţă în dosarul exploziilor de gaz metan din februarie 2012, de la Sighetu Marmaţiei, cînd au fost rănite 20 de persoane, din care una a decedat la un spital din Bucureşti. Trei inculpaţi au primit condamnare la închisoare cu...

Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, existenţa conflictului de interese de natură administrativă, precum şi indicii privind existenţa conflictului de interese de natură penală în cazul a 10 foşti şi actuali aleşi locali. Printre aceştia se află şi ŢÎNŢAŞ VIOREL, consilier...

La Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş s-a înregistrat o cauză având ca obiect comiterea unei infracţiuni de omor şi a unei infracţiuni de tentativă la omor, în aceeaşi zi fiind dispusă continuarea urmăririi penale faţă de suspectul David Vasile Cristian. Din probele administrate a...

Primarul din Tăuţii Măgherăuş, Anton Ardelean  (foto) a fost achitat de magistraţii de la Curtea de Apel Cluj în şedinţa de ieri, 16 mai. Acesta a fost judecat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice şi condamnat în primă instanţă, pe...

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Cluj, Biroul Teritorial Baia Mare, au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor POP VASILE şi POP MIHAI VASILE, la data faptelor administratori ai SC Mozigres Construct-SRL Baia Mare, cu privire la...

Miercuri, poliţiştii maramureşeni au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea emise de Judecătoria Sighetu Marmaţiei. • Poliţiştii sigheteni de investigaţii criminale au identificat, un tânăr, de 29 de ani, domiciliat în comuna Bocicoiu Mare, condamnat la 3 ani şi 4...

În perioada 25-26 aprilie, trei reprezentanţi ai Penitenciarul Baia Mare au participat, alături de alţi membri ai sistemului penitenciar şi ai serviciilor de probaţiune din România, la o întâlnire de lucru preliminară cu reprezentanţi ai sistemului penitenciar şi ai serviciilor de probaţiune din Norvegia,...

Prin Încheierea penală din data de 21.04.2017, pentru inculpatul CANALAŞ FLORIN DINU (nume anterior VĂLEANU), Judecătoria Baia Mare a dispus arestarea, pe o durată de 30 zile (21 aprilie - 20 mai), sub acuzaţia de comitere a infracţiuni de furt calificat, faptă pedepsită cu...

- fostul director a primit 6 ani de închisoare - După aproape opt ani de la momentul în care au fost arestaţi preventiv, mai mulţi angajaţi din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Maramureş au fost condamnaţi la pedepse grele, de către judecătorii de la...

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului MITREA DĂNUŢ ŞTEFAN GAVRIL, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, în data de 18.02.2017,...

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Cluj - Biroul Teritorial Baia Mare au dispus sesizarea instanţei de judecată, în baza dispoziţiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei a inculpaţilor RIŢIU TRAIAN ANTON, la data faptei director...

Prin Încheierea penală din data de 2 martie, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului DODA OVIDIU UŢU, fără antecedente penale, pentru următoarele fapte: În data de 1 martie 2017, în jurul orei 17, inculpatul Doda Ovidiu Uţu, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice şi fără a...