TOP ŞTIRI

Proiectul Junior Entrepreneur Academy a demarat, miercuri, într-o atmosferă creativă și dinamică. Motivați și inspirați de minunata Diana Ilut, președinte Asociația Întreprinzătorilor Maramureș, 40 de tineri liceeni din Maramureș au...

Două proiecte importante au ajuns la final în cadrul Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare. Primul privește secția de Radioterapie și al doilea, Secția de...

Din 31 martie, când România devine Stat membru Schengen cu drepturi depline, apar noi reguli la controalele în aeroporturi şi în sistemul maritim. Mai exact, persoanele care vor opta...

ACTUALITATEA

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat zilele trecute suma de 422.371.247 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 378 de obiective finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Astfel, pentru Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, a fost plătită suma de 334.713.092 de lei pentru 247 obiective aflate în execuție, iar pentru Programul Național de Dezvoltare Locală au fost decontate 87.658.154 de lei pentru 131 de proiecte de...

SPORT

Faza secundă a campionatului Ligii 3 debutează azi, cu primele jocuri din play-off și play-out. După cum bine știți, în acest sezon avem o singură echipă calificată în play-off – CSM Sighetu Marmației, iar cealaltă va evolua în play-out – CS Minaur Baia Mare. CSM Sighetu Marmației își dorește să înceapă prima confruntare de play-off așa cum a încheiat sezonul regulat, cu un succes, cu toate că evoluează în fieful liderului la zi SCM Zalău, azi, 29 martie, de la...

EDUCAŢIE

Proiectul Junior Entrepreneur Academy a demarat, miercuri, într-o atmosferă creativă și dinamică. Motivați și inspirați de minunata Diana Ilut, președinte Asociația Întreprinzătorilor Maramureș, 40 de tineri liceeni din Maramureș au participat activ, în format hibrid, la sesiuni de ideație-generare de idei, muncă în echipă, reflectând importanța cunoașterii echipei, brainstorming, înlăturarea obstacolelor din gândire și comunicare, îm­păr­tă­șind totodată aspirațiile lor de a deveni antreprenori. Tinerii sunt ghidați să descopere tainele antreprenoriatului într-un mod experiențial, dinamic și participativ de către Ionut Borota -...

CULTURĂ

Mâine, 30 martie, de la orele 10 și 11.30, cei mici sunt așteptați la spectacolul „Elefănțelul curios”, de Nina Cassian, după Rudyard Kipling, regia Eugen Cîmpeanu. În distribuție: Irina Oțoiu, Liliana Voș, Vlad Crișan, Ruxandra Lăzărescu, Carmen Bulancea, Alin Albu, Sonia Codorean. Spectacolul durează 60 minute, iar prețul unui bilet este 10 lei.

OPINII

Trăsăturile fac parte din fondul genetic al umanității ca răspuns la provocările vieții și societății în care oamenii trăiesc. În urma muncii prestate în mod cinstit, cetățenii fără responsabilități și funcții publice pot avea sentimente de mulțumire, satisfacție și mândrie personală. Situație în care modestia și bunul-simț nu le permit să vorbească despre faptele lor bine făcute în folosul familiei și societății. Mai degrabă, așteaptă laude din partea celor mai buni decât ei, fără să fie supărați dacă ele nu...