A pleca la muncă în Occident este o afacere, au apărut firme care intermediază pe piaţa forţei de muncă europene, dai un telefon, trimiţi un CV şi pleci la muncă în Franţa cu firma privată A. din Baia Mare (parteneră a unei firme franceze), sau găseşti un job bun prin AJOFM şi reţeaua de stat EURES. Cererea de locuri de muncă în UE nu este acoperită, însă mulţi români, inclusiv tineri, ezită să reînceapă viaţa aproape de la zero, chiar dacă aici în România primesc salariul minim pe economie şi lucrează la negru sau la gri. Deoarece cîştigul este triplu, cei curajoşi au parte de 11 euro/ora de muncă (faţă de 5 lei/h salariul nostru minim), de diferenţa de productivitate dintre cele două ţări şi de cursul leului favorabil pentru cei care deţin euro, teama trebuie depăşită.
Statistica oficială nu urmăreşte fenomenul demografic al mobilităţii cetăţenilor din interiorul UE. Nimeni nu ştie cîţi români lucrează în Vest, statul nu are acest interes, nu alocă fonduri pentru a ţine fluxul de plecări sub control, cu toate că favorizate sînt ţările primitoare, acestea folosesc specialişti (medici, de exemplu) pentru care statul român a cheltuit mulţi bani. Integrarea în UE ne aduce şi astfel de pierderi, neprevăzute în 2007. După ce vom primi viza Schengen, accesul va fi şi mai lesnicios, punctul vamal de la Petea va dispărea. Migraţia este un fenomen vechi în Europa, de peste o sută de ani europenii au emigrat. După război, fluxul s-a inversat, a crescut imigraţia spre Occident şi tendinţa continuă. În ziare, apar zilnic oferte de transport; cu o sută de euro, românul poate pleca spre o nouă viaţă. Nu este familie fără emigranţi (înstrăinarea de casă are acum denumirea de: mobilitate a forţei de muncă).
Nevoia de lucrători în ţările UE este uriaşă, în ultimul an a crescut cu un sfert numărul locurilor de muncă disponibile pentru meseriile cu calificare ridicată precum tehnologi, tehnicieni, medici/asistenţi, servicii. Uniunea Europeană încearcă să schimbe politica în acest domeniu, în sensul să limiteze imigraţia ilegală prin controale la frontiere, relocări, transferuri şi repatrieri forţate. Migraţia legală este încurajată pentru persoanele calificate, de noii salariaţi va depinde sustenabilitatea sistemelor europene de asigurări sociale, în condiţiile îmbătrînirii populaţiei, situaţie ce va fi în curînd valabilă şi pentru România.
Ţările de destinaţie au de cîştigat, dar şi cele de origine. Emigranţii întîmpină obstacolul limbii şi adaptarea la regulile şi valorile noii societăţi nu este uşoară. Dacă integrarea dă greş, întoarcerea acasă rămîne o soluţie fără pierderi semnificative. Mulţi români nu reuşesc să înveţe limba, nu acceptă regulile capitaliste privind punctualitatea şi seriozitatea, nici munca fără pauze de ţigară şi cafea. Nu este uşor să stai opt ore în picioare şi să munceşti fără să faci rebuturi! Nici o ţară nu-i refuză pe lucrătorii tineri şi harnici, toate îi refuză pe analfabeţi, leneşi, iresponsabili, infractori…
UE cere forţă de muncă tînără/matură şi calificată, doar în acest fel îşi va menţine prosperitatea economică şi coeziunea socială. 2-4 milioane de români au emigrat deja şi 1-2 milioane este posibil să plece. Aceste mulţimi impun statelor gazdă un exerciţiu de echilibristică dificil de coordonat, deoarece unii, nu puţini, duc o viaţă clandestină în Europa, au o existenţă precară şi cad cu uşurinţă pradă exploatării. Temerile pot fi înlăturate, dacă intermediarii sînt autorizaţi şi dacă mergem cu gîndul să muncim efectiv opt ore pe zi şi să ne obişnuim cu acest orar de efort.
