Legea 217/2015 stîrneşte discuţii „la sînge” între intelectualii de stînga şi de dreapta, mai multe decît la dezbaterea publică anterioară adoptării legii. Această reglementare contra extremismului şi xenofobiei vine din 2002, însă pînă astăzi n-a produs efecte juridice. Acum, prevede pedepse cu închisoarea între 3 luni şi 6 ani pentru infracţiunile de incitare la ură naţională, rasială sau religioasă, fapte ce au trezit opinia publică. Intelectualii se tem (însă fără temei) de revenirea cenzurii şi punerea sub control a exprimării în public.
După 1989, ne-am obişnuit să avem deplină libertate de gîndire, nu am fost îngrădiţi, ne controlam conştiinţa şi apreciam singuri graniţa de toleranţă şi respect reciproc. Oamenii nu pot fi constrînşi să adopte opinii contrare convingerilor proprii, aşa că apariţia unor păreri divergente este democratică. Prin promulgarea legii ce pune limite cuvintelor legate de fascism şi legionarism, cei care îşi exprimă ideile în spaţiul public riscă amenzi dacă vor nega sau chiar minimaliza holocaustul sau crimele de război recunoscute. Statul român încearcă prin noua reglementare să stopeze ridicarea în spaţiul public a unor statui, plăci comemorative, nume de străzi în legătură cu persoane care au săvîrşit crime de război şi infracţiuni de genocid contra umanităţii, fapte stabilite prin sentinţă judecătorească recunoscută de statul român.
Chestiunea se complică dintr-o dată, legea devine ca o lamă care separă oamenii în fascişti, legionari, comunişti şi … democraţi. Legea nu desparte omul de opera sa, nu face distincţie între activitatea politică a unui intelectual şi creaţia sa artistică sau ştiinţifică. Linia de demarcaţie este subţire şi pare prea dificil de decis că poeziile unul poet legionar sînt şi ele „legionare”. Legea 217 iscă ceartă în societate şi nu menajează libertăţile cu care sîntem obişnuiţi. Veteranii de război nu pot concepe că mareşalul lor de pe frontul de Est este după lege un criminal de război. Scriitorii nu pot concepe că un poet sau un filosof care a semnat ordine legate de holocaust nu este poet/filosof. Iar foştii legionari nu acceptă să-şi lămurească situaţia juridică, riscînd să fie reincriminaţi, după ce comuniştii i-au transformat în sfinţi ai închisorilor. Pentru aceste categorii, L. 217 poate fi definită ca nocivă.
Legea, zic criticii, nu este formulată cu rigoare juridică şi nu precizează cine o va aplica – ceea ce înseamnă că oricine poate sesiza instanţa, fapt de apreciat. Esenţa legii este una, să ne împiedice să îi scuzăm pe ucigaşii în masă. Apologia politicilor fasciste şi legionare de va fi săvîrşită în grup va fi mai aspru pedepsită. Justiţia va fi pusă să decidă şi să condamne dacă vom scrie cuvinte neacoperite de realitatea istorică, ceea ce nu excede justiţia, nici nu pune opinia în delict, ci respectă spiritul democraţiei europene liberale.
Persecuţia şi anihilarea evreilor şi a ţiganilor, crimele săvîrşite în numele naţionalismului fascist şi legionar nu pot fi iertate, dar să nu cădem în extremă, să nu condamnăm poporul ce a ales Garda de Fier şi partidul Totul pentru Ţară. O lege, orice ar scrie în ea, nu poate eradica violenţa de nicio natură, dar poate să o prevină, punînd frînă curentelor naţionaliste şi extremiste, etnice sau religioase. Ne face să ne gîndim de două ori cînd vine vorba de oameni, fiinţele prea ideologizate care sîntem.
