Joi, 27 august, ora 11. O rumoare plăpîndă, prin preajma Colegiului Naţional „Gheorghe Şincai” din Baia Mare. Un grup de doamne şi domni prietenoşi, regăsindu-se, dibuind amintiri şi socotind anii: şaizeci de la finalizarea liceului.
Absolvenţii promoţiei 1955 ai fostei Şcoli medii de cultură generală, în prezent Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”, s-au revăzut ieri pentru a-şi marca în calendarul vieţii cele şase decenii trecute de la finalizarea cursurilor liceale. La punctul de întîlnire – statuia liceului -, s-au prezentat 15 din cei 80 de elevi care, în urmă cu 60 de ani, obţineau diploma de zece clase (a doua promoţie de acest fel). Dintre cei cărora li s-a simţit lipsa s-a remarcat academicianul Augustin Buzura, dar mesajul său de amiciţie şi nostalgie a fost transmis celor de faţă de poetul Gheorghe Pârja, editorialist la cotidianul „Graiul Maramureşului”. Discuţiile între foştii elevi ai Şcolii medii au continuat, apoi, pe marginea aducerilor-aminte. Cu entuziasm, au rememorat clipe de la orele de limba română ale Olimpiei Dragoş, ori de la cursurile de matematică predate de Vasile David. De diriginţii Liviu Hossu şi Olimpia Dragoş şi-au amintit cu drag. Seria repunerii în funcţiune a amintirilor a continuat cu traiectoria fiecăruia prin viaţă. Cei din generaţia academicianului Augustin Buzura au ajuns să profeseze cele mai alese meserii, în sectoare precum: sanitar, economic, aviatic, inginerie, învăţămînt. În timp, unii s-au stabilit în Baia Mare, în alte localităţi ale judeţului, în vreme ce alţii au ajuns în alte zone ale ţării (Zalău, Cluj-Napoca, Bucureşti, Constanţa). De la finalizarea Şcolii medii, absolvenţii s-au mai revăzut de cîteva ori. Mai întîi, în 1975, după douăzeci de ani.
Ca de fiecare dată, discuţiile, în special despre anii de liceu, dar şi despre biografia fiecăruia, au continuat la o pensiune din oraş, locaţie în care una dintre absolvente, Eudochia Drăgan, participantă cîndva la festivalul-concurs Crizantema de Aur, a cîntat romanţe.