Vineri, la orele prânzului, la Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Populară Maramureş, a avut loc vernisajul expoziţiei de pictură şi desen „Punte peste generaţii”. Expoziţia este rezultatul proiectului cu acelaşi nume derulat, în perioada iulie-august, de Asociaţia Artiştilor Plastici „Alexandru Şainelic”, în colaborare cu Consiliul Judeţean Maramureş.
„Proiectul a constat în punerea în dialog a reprezentanţilor Asociaţiei Artiştilor Plastici cu vârstă înaintată, cu tineri pasionaţi de pictură. Cei dintâi sunt ultimii elevi ai Şcolii băimărene tradiţionale de pictură, conduse de Lidia Agricola şi alţii, erau pe vremuri copii care au lucrat alături de Nagy Oscar sau Ziffer. În cadrul proiectului, aceştia le-au transmis tinerilor de astăzi bagajul de cunoştinţe în domeniul artei”, a explicat Mihai Tirică, preşedintele Asociaţiei Artiştilor Plastici “Alexandru Şainelic”. Au fost implicaţi 34 de copii şi 6 artişti plastici: Drăghici Ioan, Leş Ioan, Ildiko Hetvari, Varna Ioan, Mihai Tirică şi Mia Rettegi. Tinerii sunt din Maramureş (Târgu Lăpuş, Copalnic Mănăştur, Băiţa, Cărbunar şi Baia Mare), dar şi copii ai unor români stabiliţi în străinătate (Suedia, Spania, Anglia). Aceştia au pictat în plein-air, locurile preferate fiind Centrul Vechi, Piaţa Cetăţii şi Muzeul Satului. De asemenea, s-au făcut vizite la Muzeul Judeţean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”, pentru ca tinerii să ia contact direct cu ceea ce înseamnă Şcoala de pictură de la Baia Mare. Întâlnirile au avut loc timp de două luni, de două ori pe săptămână. Expoziţia de la Muzeul de Etnografie cuprinde o selecţie de lucrări, realizată de o comisie independentă de proiect şi de Asociaţie, şi formată din reprezentanţi ai Liceului de Arte, ai Palatului copiilor, ai comunităţii băimărene – un psiholog, un galerist, doi profesori. Copiii care au participat la proiect au primit diplome, iar patru dintre ei au fost premiaţi pentru Cea mai bună evoluţie, Cea mai modernă interpretare, Expresivitate cromatică şi Expresivitate artistică. „Noi sperăm ca acest proiect să se desfăşoare anual, iar asta depinde în principal de noi şi de sprijinul pe care îl vom primi din partea sponsorilor şi a Consiliului Judeţean. Anul viitor vom încerca să facem o şcoală de pictură la nivel european”, a mai completat Mihai Tirică.