Poliţiştii au ridicat 4.421 de pachete cu ţigări de contrabandă

0
571

Luni, poliţişti specializaţi pe linia combaterii contrabandei, cu sprijinul colegilor din cadrul altor structuri operative ale unităţii, au acţionat pentru prinderea unor persoane despre care existau date privind implicarea în activităţi infracţionale cu ţigarete. Cu această ocazie, într-o parcare de pe strada Păşunii, din Baia Mare, au fost identificate două autoturisme, în interiorul cărora a fost găsită cantitatea de 4.421 de pachete cu ţigări, de provenienţă Ucraina şi Duty Free, netimbrate în România.
Întreaga cantitate de ţigarete şi un autoturism au fost ridicate, iar faţă de bănuitul identificat s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore şi urmează a fi prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă.
Cercetările continuă şi urmează ca la finalizarea acestora să se propună soluţia legală.

Furturi soluţionate de poliţişti

În urma activităţilor de investigare şi cercetare efectuate, poliţiştii au identificat, luni, 14 septembrie, două persoane bănuite de comiterea infracţiunii de furt.
Este vorba despre identificarea unui tânăr, de 20 de ani, din Cavnic, bănuit de comiterea unui furt. Din investigaţiile efectuate a reieşit că tânărul ar fi pătruns într-o locuinţă din Călineşti, de unde a sustras o tabletă şi suma de 350 lei.
De asemenea, poliţiştii au întocmit dosar penal şi pe numele unui bărbat, de 35 de ani, din Chelinţa. Acesta este bănuit că, la sfîrşitul lunii august, ar fi sustras două telefoane mobile dintr-un imobil de pe raza localităţii Mireşu Mare. În acest caz, prejudiciul a fost recuperat şi restituit părţii vătămate.
Poliţiştii continuă cercetările, iar la finalizarea lor se vor propune soluţii legale.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.