Consiliul Judeţean Maramureş a depus la Tribunalul Maramureş, în data de 16 septembrie 2015, acţiunea în constatarea nulităţii absolute a Contractului de servicii operate în rampa de deşeuri Satu Nou de Jos, încheiat între Consiliul Local Groşi şi SC Drusal SA Baia Mare. Se reclamă încălcarea normelor legale privitoare la gestiunea serviciilor de utilităţi publice, precum şi serviciul de salubrizare a localităţii.
Preşedintele CJ, Zamfir Ciceu, a declarat: „Conform obiectului contractului, suntem în faţa unei gestiuni de delegare a serviciului de utilitate publică, potrivit prevederilor art. 30, alin (3) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, în vigoare la data încheierii contractului. În acest articol se stipulează: „Contractele de delegare a gestiunii se aprobă prin hotărâri de atribuire adoptate de autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale”. Potrivit alin. 12, în cazul serviciului de salubrizare, „procedura de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii se stabileşte în baza prevederilor OUG nr.34 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică”. Astfel, autoritatea contractantă are obligaţia de a atribui contractul de achiziţie publică prin aplicarea procedurilor de licitaţie deschisă sau licitaţie restrânsă.
Întrucât la semnarea Contractului de servicii de operare în rampa de deşeuri Satu Nou de Jos nr. 3007/13.08.2009, având ca obiect servicii de depozitare controlată a deşeurilor municipale şi organizarea sortării şi valorificării materialelor reciclabile rezultate din activităţile gospodăreşti şi economice, încheiat între Consiliul Local Groşi şi S.C. Drusal SA nu au fost aplicate procedurile de licitaţie publică, s-a solicitat instanţei constatarea nulităţii absolute a acestui contract – a mai subliniat preşedintele CJ Maramureş la conferinţa de presă de joi. (O.M.)