Cu toate atenţionările făcute, cu toate legile anticorupţie emise în ultimii ani, guvernanţii nu au oprit corupţia de sorginte politică. Am acuzat PSD-ul că este un partid corupt, dar iată că şi celelalte partide, PNL+PDL, au folosit mecanisme incorecte pentru a devaliza bugetul de stat a-şi finanţa campaniile electorale şi a-şi umple buzunarele proprii. Pentru a stopa corupţia de partid generalizată, se impunea intervenţia instituţiilor comunitare. Campania DNA de înlăturare a politicienilor corupţi dă rezultate spectaculoase, zeci de miniştri, parlamentari, primari sînt cercetaţi şi condamnaţi.
Rapoartele asupra stadiului democraţiei şi statului de drept arată că în România fenomenul corupţiei este o piedică în calea dezvoltării democratice şi economice. Afectează cele două componente, politică şi economică, ale procesului de integrare în Uniunea Europeană. Nu ne închipuim că în statele dezvoltate nu există aceste fenomene, dar altă cale de a combate corupţia nu există, decît cele recomandate şi pe care le practică şi UE, şi SUA. E vorba de principiul transparenţei. Din păcate, nu este respectat, sub pretextul confidenţialităţii în afaceri şi al dreptului la propria imagine. Ne referim la faptele care se întîmplă lîngă noi. Se fac investiţii publice importante, în fiecare comunitate. Statul alocă sume uriaşe pentru diverse lucrări de interes obştesc. Dar contractele sînt confidenţiale, nu sînt făcute publice. Mecanismele actuale de monitorizare nu asigură calitatea şi durabilitatea lucrărilor şi achiziţiilor. După puţină vreme, cetăţenii constată că pe drumul naţional apare ici o groapă, dincolo o fisură, şi încep sesizările de defecţiune în termenul de garanţie. Ba nici nu au fost făcute recepţiile, că lucrările cedează, vezi la spitalul judeţean, unde chiuvetele şi closetele se defectează la cîteva zile după ce au fost montate. Perdelele cad şi îşi arată slaba fiabilitate la utilizarea de către bolnavi.
De la aceste mărunte observaţii, care pot ascunde fie o simplă neglijenţă a unui constructor, sau mai grav, o lucrare scumpă pe total, dar executată cu cele mai ieftine materiale, a cărui durabilitate nu va depăşi cu mult perioada de garanţie. Într-o societate democratică, principiul transparenţei trebue atent respectat. Cetăţenii trebuie să fim corect şi complet informaţi: Nu avem nevoie doar de date de ordin general, ci ne interesează toate amănuntele din contractul cutare. De asemenea, şi acest lucru este foarte important, trebuie să dispunem de instrumente pentru evaluarea performanţelor instituţiilor publice în combaterea corupţiei.
Instituţiile publice raportează succese deosebite, în fiecare lună aflăm cît de performante au fost. Pe hîrtie, la fel ca pe vremea lui Ceauşescu, recoltele de grîu depăpşesc zece tone pe hectar. Dar cine monitorizează rezultatele? Instituţiile raportoare însele. Este de la sine înţeles că vor raporta doar indicatorii pozitivi şi îi vor minimaliza pe cei negativi.
În acelaşi fel procedează şi instituţiile cu atribuţii de combatere a corupţiei, raportează mari succese, primul ministru este luat la cercetare penală, primarul Bucureştiului a căzut în plasă, cel mai bogat român are cătuşe la mîini şi picioare… Dar nu avem nici o evaluare independentă, nici o analiză care să confirme sau să infirme rapoartele şi informaţiile oficiale. Ne lipsesc instrumentele de monitorizare a instituţiilor publice, instituţiile nu sînt transparente, iar o bună parte din presă nu este independentă.