Discuţia despre finanţarea publică şi privată a cluburilor şi echipelor sportive este de actualitate şi în Maramureş, unde consiliile locale şi Consiliul Judeţean finanţează sportul pe baza unor programe publice. Noi susţinem să fie pus accentul pe finanţarea sportului de masă, nu a celui profesionist.
Dorinţa de a avea cît mai multe medalii olimpice, europene şi mondiale a împins autorităţie comuniste să susţină sportul de performanţă. După 1990, statul a cedat monopolul pe sport către cluburile şi federaţiile private, deodată cu veniturile aferente de la bugetul public: o parte din sumele colectate la bugetul de stat din accizele pe ţigări şi alcool, taxele de timbru, o parte din profitul Loteriei Române, o parte din încasările pentru pariurile sportive, o parte din încasările la manifestările sportive, o parte din banii de transfer al sportivilor. Pe total, cam 0,1 din produsul intern brut merge spre sport. Ministerul Sportului are cam 250 de milioane de lei pe an, din care 200 de milioane le cedează federaţiilor private şi doar 1 milion de lei merg pentru sportul de masă, numit “pentru toţi”.
Meseria de sportiv există, se poate trăi din sportul de performanţă, fără să fii un sportiv prea valoros. Sînt în ţară circa 4.000 de cluburi sportive private şi 400 de cluburi sportive publice, au denumirea comună de “structuri sportive”, care beneficiază de sume de la bugetul de stat şi de la bugetele locale, pentru finanţarea de programe sportive de utilitate publică, precizează Legea sportului.
În realitate, accentul este pus pe sportul de performanţă, care ia aproape toţi banii adunaţi la bugetul de stat pentru sport. Finanţările private sînt ca şi inexistente, deci sportul românesc este dependent aproape total de stat. Avem mii de cluburi private finanţare integral de stat, ceea ce nu sună deloc bine faţă de Carta Albă a sportului european. În plus, statul finanţează o mulţime de federaţii private (63), direcţii, agenţii, centre, comitete şi direcţii de sport.
Este importantă educaţia fizică şi sportul, mişcarea consolidează rezistenţa omului la inconvenientele lumii moderne (un sfert dintre elevii de la oraş sînt supraponderali). Practicarea sportului creşte productivitatea muncii, mai ales pentru meseriile de birou. Cine face sport în timpul liber, acela nu stă pe Internet, nu fumează, nu bea, nu consumă droguri.
Statul şi primăriile trebuie să susţină şi sportul profesionist, dar pe baza acordului referendar majoritar exprimat de contribuabili. În ţările din Occident, la bugetele locale rămîn bani mai mulţi pentru sportul profesionist. La noi, şcolile şi localităţile nu au baze sportive, aşa că prioritatea bugetară cu fondurile pentru sport trebuie să fie rezolvarea acestor probleme de oportunitate de practicare a sportului pentru toţi, inclusiv cel adaptativ, la noi încă necunoscut.
