Dacă nu vedeam în sala revistelor şi ziarelor de la Biblioteca judeţeană “Petre Dulfu” o mini-expoziţie prin care se marca împlinirea a 65 de ani de la apariţia primului număr al ziarului “Pentru socialism”, fost organ de presă al autorităţilor regionale din Baia Mare şi, din 1968, judeţene de partid şi de stat Maramureş, cu siguranţă nu scriam acest text.
Între 17 septembrie 1950 şi 4 ianuarie 1955, ziarul a apărut săptămânal, iar apoi cotidian, în format mai mare sau mai redus, tirajul ajungând prin 1965 la 35.000 de exemplare. Sigur, ziarul – al cărui titlu a fost desemnat de tânărul scriitor şi reporter, pe atunci, Pop Simion, primul redactor-şef, de baştină din Vărai – Chioar, slujea “noua ideologie”, ţelurile partidului “unic”, muncitoresc şi comunist.
În vara anului 1961, când am fost angajat în redacţie, am găsit o atmosferă de emulaţie între colegi (vreo 20), care, cu puterile lor creative, se întreceau să-şi realizeze planul de reportaje, anchete, de relatări înfrumuseţate despre eroismul în muncă al minerilor, metalurgiştilor, viaţa fericită în “colhozuri” a ţăranilor, a miilor de constructori care edificau noile oraşe, marile investiţii alocate pentru dezvoltarea economico-socială a Maramureşului etc.
Secretariatul de redacţie îl avea ca “general” pe profesorul de limba engleză Mihai Condor, fost crainic la BBC de la Cairo pentru limba română, redactorul ziarului “Colţ de ţară” (1946-1950). Un omuleţ hâtru, dar extrem de exigent, care, nu în puţine cazuri, făcea harcea-parcea din scrierile sterile, încropite în “plastica” limbă de lemn a epocii. Redactor-şef era un fost dulgher din Şomcuta Mare, cu “merite” în colectivizare, ca activist sever de partid. Care, doar cu clasele primare, nu avea nimic de a face cu jurnalistica. Printre redactori se aflau şi alţi agramaţi – un croitor, vreo doi veniţi din abataje, unde “spărgeau normele”, promovaţi pur şi simplu ca să asigure “caracterul muncitoresc” al corpului redacţional. Dar în redacţie se aflau şi gazetari cu experienţă sau în formare profesională. Însă cu certe virtuţi publicistice, cum erau dr. Octavian Luţaş, redactor-şef adjunct, numit ambasador în Congo, Nicolae Wiezel, jurist, mulţi ani redactor-şef adjunct, criticul de artă Iosif Capocean, prozatorul şi criticul literar Mircea Braga, poetul V. R. Ghenceanu, promovaţi directori ai Teatrului de stat. Am muncit mulţi ani cu Mihai Grigorescu, secretar de redacţie, dar şi redactor-şef, cu Gheorghe Susa, corespondent al ziarului Scânteia şi numit redactor-şef. Nu-l pot uita pe Teodor Tohătan, unul din cei mai incisivi şi bine documentaţi ziarişti, veteran de marcă în presa judeţeană. În evoluţia ziarului spre o normalitate jurnalistică creatoare, care a evitat “clişeele” şi rigorile ideologice impuse de partid, un rol remarcabil l-au avut Augustin Cozmuţa, Gheorghe Pârja, Ion P. Pop, Mihai Mureşan, Ştefan Bellu, Viorica Pârja, Emil Danciu, Florentin Năsui de la Sighet – să mă ierte alţii dacă au fost omişi.
Între august 1961 şi octombrie 1984, am robotit şi eu la “Pentru socialism” ca redactor, secretar de redacţie şi vreo 14 ani ca redactor-şef, slujind, alături de colegi, în condiţiile de cenzură şi autocenzură, cu mult-puţina noastră vocaţie, profesia nobilă de ziarist.
Au trecut 65 de ani de la “naşterea” sa, iar “Pentru socialism” va rămâne în istoria presei din Maramureş o sursă de cunoaştere a unei epoci, cu bunele şi racilele ei, impuse de “unicitatea” ideologiei comuniste. Chiar şi sub vremuri tulburate de utopie, cei care au fost cu adevărat ziarişti, putând fi nostalgici acum, la amintirea celor 65 de ani, şi-au păstrat cu demnitate nobilitatea profesiei.
