Interpretul Vasile Boiciuc-Rogneanu îi bucură pe iubitorii de muzică populară cu un nou album (de colecţie), lansat la un an de la aniversarea celor trei decenii ale sale în slujba folclorului. Albumul cuprinde două volume şi uneşte mai mulţi mesageri ai folclorului atît din judeţul nostru (Tîrgu Lăpuş, Chioar, Maramureşul istoric), cît şi din alte regiuni ale ţării (Bistriţa, Alba, Banat, Vaslui, Iaşi etc.). Totodată, pe coperta interioară a albumului pot fi lecturate însemnări apărute în cotidianul „Graiul Maramureşului” cu prilejul aniversării celor 30 de ani în slujba folclorului, împliniţi anul trecut de interpretul Vasile Boiciuc-Rogneanu, un eveniment găzduit de localitatea sa natală, Rona de Sus.