227 de sancţiuni contravenţionale şi amenzi de peste 56.000 lei

0
431

– 10 permise reţinute, 8 certificate de înmatriculare retrase şi 5 dosare penale –
Poliţiştii rutieri au efectuat controale în trafic pe principalele artere de circulaţie de pe raza localităţilor Baia Mare, Baia Sprie, Şomcuta Mare, Vişeu de Sus, Săliştea de Sus, Recea, Groşi şi Mireşu Mare. În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au controlat 286 de autovehicule şi pentru abaterile constatate au aplicat 227 de sancţiuni contravenţionale. Valoarea totală a amenzilor este de 56.855 lei. Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării 10 permise de conducere şi au retras, pentru nereguli tehnice, 8 certificate de înmatriculare. De asemenea, poliţiştii au întocmit dosare penale pe numele a 5 maramureşeni, care au comis infracţiuni rutiere. Trei dintre aceştia au fost depistaţi în trafic în timp ce se deplasau pe drumurile publice fără a avea permis sau conducând sub influenţa băuturilor alcoolice, iar alţi doi bărbaţi sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, respectiv încredinţarea unui vehicul pentru a fi condus unei persoane despre care se ştie că se află sub influenţa băuturilor alcoolice.

A plonjat în vale după ce a pierdut controlul volanului în Remeţi

Un borşean, care conducea un autoturism pe raza localităţii Remeţi, într-o succesiune de curbe uşoare, a pierdut controlul volanului, a ieşit de pe carosabil izbindu-se de un parapet metalic şi a plonjat în valea de pe partea stângă a direcţiei de mers. În autoturism se afla şi o pasageră, în vârstă de 56 de ani. În urma impactului, şoferul, în vârstă de 61 de ani, a suferit leziuni corporale uşoare şi a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, dar nu a rămas internat. Testarea cu aparatul etilotest a relevat că şoferul nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Dosar penal pentru infracţiuni rutiere şi contrabandă în Vişeu de Sus

Marţi noaptea, la ora 0.30, poliţiştii care efectuau activităţi de supraveghere şi control al traficului rutier pe raza oraşului Vişeu de Sus, au oprit un autoturism care se deplasa pe strada 22 Decembrie. La volanul maşinii a fost identificat un tânăr, de 20 de ani, domiciliat în comuna Nenciuleşti, judeţul Teleorman. Testarea cu aparatul etilotest a relevat că şoferul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. De asemenea, poliţiştii au identificat un tânăr, de 31 de ani, din Moisei, proprietarul autoturismului, care se afla în maşină în calitate de pasager.
În urma controlului efectuat, poliţiştii au găsit în maşină 200 de pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, pentru care nu au putut fi prezentate documentele legale de provenienţă. Întreaga cantitate a fost ridicată în vederea confiscării.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de contrabandă şi încredinţare a unui vehicul pentru a fi condus, unei persoane despre care se ştie că se află sub influenţa băuturilor alcoolice.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.