Poliţiştii de ordine publică din Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei, au acţionat, pe raza de competenţă, pentru prevenirea comiterii de fapte antisociale, infracţionale şi contravenţionale. Pentru abaterile constatate, poliţiştii au aplicat 25 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 6.000 lei.
Poliţiştii din Fărcaşa şi Suciu de Sus au acţionat pentru prevenirea şi combaterea transportului ilegal de material lemnos. În urma activităţilor întreprinse, au constatat trei infracţiuni, au aplicat sancţiuni contravenţionale însumînd peste 12.000 de lei şi au confiscat aproape 16 mc de material lemnos.
• La Fărcaşa poliţiştii au verificat mai multe persoane, exploataţii, depozite de material lemnos şi au oprit pentru control 43 de autovehicule care se deplasau pe raza de competenţă. Urmare a neregulilor constatate, poliţiştii au întocmit, pe numele a trei bărbaţi, dosare penale pentru comiterea infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de material lemnos şi conducere fără permis. De asemenea, poliţiştii au aplicat 15 sancţiuni contravenţionale, însumînd peste 11.000 de lei şi au confiscat 6 mc de material lemnos, pentru care nu au putut fi prezentate documente legale de transport şi provenienţă.
• La Suciu de Sus, poliţiştii au oprit pentru control un ansamblu de autovehicule care transporta material lemnos, pe raza comunei Groşii Ţibleşului. La volanul autoutilitarei, poliţiştii au identificat un bărbat, de 35 de ani, din Băiuţ, care nu a putut prezenta documentele legale de însoţire a lemnului transportat. Poliţiştii au confiscat întreaga cantitate de lemn, aproape 12 mc, de esenţă fag, iar conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 de lei.
Un an şi 4 luni de închisoare pentru conducere cu permisul anulat
La finalul săptămânii trecute, poliţiştii din Groşi au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Baia Mare, pe numele unui bărbat, din comuna Dumbrăviţa, satul Şindreşti. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, a fost condamnat la executarea unei pedepse de un an şi patru luni detenţie pentru comiterea, infracţiunii de conducerea, pe drumurile publice, a unui autoturism având permisul anulat.
Cel în cauză a fost identificat de poliţişti şi depus în Penitenciarul Baia Mare.
Băimărean cercetat pentru furt calificat
Duminică, 25 octombrie, poliţiştii din cadrul Biroului Transporturi Maramureş au identificat un băimărean, în vârstă de 42 de ani, bănuit de comiterea infracţiunii de furt calificat. Din investigaţii a reieşit că sâmbătă, în jurul orei 22.30, bărbatul ar fi sustras geamantanul unui constănţean, care dormea în sala de aşteptare a Staţiei CFR Baia Mare. La scurt timp de la sesizare, poliţiştii au reuşit identificarea bănuitului şi recuperarea bunurilor sustrase, care au fost restituite părţii vătămate. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a bănuitului.