Traian Băsescu redevine preşedinte

0
496

Pluralismul politic este o caracteristică specifică regimurilor democratice, acest principiu a fost redus în mare măsură de coaliţia USL ce se afirma şi comporta asemenea partidului unic. Scena politică din România era astfel acaparată de cele două partide, PSD şi PNL, ce îşi doreau să împartă ţara în două, iar oricine ar fi încercat să le strice acest joc trebuia înlăturat. Cum orice acţiune are şi o reacţiune, era de aşteptat să apară o forţă politică care să devină o alternativă la cele două partide învechite şi fără de perspectivă.

Electoratul are acum o nouă opţiune, Mişcarea Populară, o formaţiune de dreapta ce vine cu idei şi oameni noi, propunându-şi să conducă procesul de modernizare a ţării. Artizanul acestei noi apariţii pe eşichierul politic este Traian Băsescu, cu bune şi rele considerat încă drept cel mai abil politician român şi cel mai bun preşedinte postdecembrist. Lupta împotriva sistemului populist şi ipocrit, construit de social-democraţi şi liberali, este cea care l-a determinat cel mai mult să reintre în arena politică. ,,Am şansa să mai bat o dată PSD-ul”, spunea Băsescu la Congresul Mişcării Populare. Interesant este că şi pesediştii îl percep pe fostul preşedinte ca unicul adversar, nicidecum pe cei din PNL – Blaga, Gorghiu sau Iohannis. Nimeni nu contestă diferenţa între trei diletanţi şi un adevărat maestru politic, însă trebuie remarcat faptul că liberalii joacă şi acum după cum le dictează stânga. În faţa a peste şase mii de oameni, Traian Băsescu, devenit preşedinte al Mişcării Populare, a prezentat programul politic denumit România Mea. Oferind soluţii viabile la problemele cu care se confruntă ţara în momentul de faţă şi răspunzând la cerinţele şi nevoile societăţii, Mişcarea Populară vrea să facă din acest program politic crezul tuturor celor care vor să construiască o nouă Românie, unde fiecare cetăţean să spună ,,Iubesc România Mea”. Tocmai de aceea, în Mişcarea Populară sunt aşteptaţi toţi oamenii de bună credinţă ce vor să contribuie la dezvoltarea întregii societăţi. Alături de noi îşi vor găsi locul atât persoane cu orientare de dreapta, cât şi de stânga, întrucât prioritatea o reprezintă soluţiile corecte pentru ţară şi nu aspecte ce ţin de doctrine sau ideologii.

Adrian TODORAN, preşedinte Mişcarea Populară Maramureş

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.