Poezia Ioanei Ileana Steţco deschide o uşă, sugerând că acolo ar fi ieşirea, după care deschide altele şi altele, aşa încît lumea se vede multiplicată şi parţial scufundată în vis. Formulează memorabil propria artă poetică “împreună cu noi/călătoresc/făcliile unui timp vorbitor” şi ştie ce ştiu poeţii adevăraţi: poezia este, întâi de toate, o pedeapsă.”
Ioan Es. Pop
Rugăciune
Sub cerul ca o placentă de sticlă
fiecare piatră e cuib altei pietre
din depărtare ca prin învăluire vederea
trece cal călător prin turnul de cărţi
prin turnul de iarbă
prin bibliotecile reci
ale oraşului plutitor
oraşul nechează şi schimbă străzile
schimbă coperţile între ele
ca şi cum ar schimba anotimpurile
cu o bucurie nepământeană
schimbă timpul şi cicatricile lui
Vânt de trădare adie prin cărţile de iubire
coama şterge zilele negre
iar noi cu inima de hârtie, cu aripi din cărţile rupte
înălţăm la cerul ca o placentă de sticlă
rugăciuni scrise în limba de piatră
a cărţilor care aşteaptă
în sertare de piatră
Colindă timpul pe la ferestre
deschide zăbrele
schimbă mărgele
iar nouă ne pare că avionul
e pasărea unei avarii
despre care ştim
că ne vede
şi creştem şi creştem
în întunecare
sub cerul ca o placentă de sticlă
Când
Când tu închizi ochii
eu sunt cel care doarme
somn greu cu vise de iarbă uscată
somn greu în care puţini mai au aripi
iar ceilalţi caută să curme
tristeţea unui vis de nisip
Când eu mă aplec
tu eşti cel care pleacă
şi se face una cu pământul desculţ
iar mie mi-e sete de iarbă
mie mi-e sete de somn
celor care au plănuit revolta din peşti
le seacă fântâna
Revolta în apa rotundă şi în pământul uscat
adună zei în cercuri la sfat
cuvintele strâng rădăcini
de înţelesul lor mă desparte tăcerea
de înţelesul lor mă apropie o lumină
grea ca un incest
