Consiliul Judeţean Maramureş, revista de cultură Nord Literar – Asociaţia Scriitorilor şi Uniunea Scriitorilor din România – filiala Cluj organizează, în 27 şi 28 noiembrie, Zilele revistei Nord Literar (ediţia a X-a) şi lansarea revistei Nord Literar 150. Potrivit programului, vineri, 27 noiembrie, de la ora 11, în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Maramureş, va avea loc festivitatea de deschidere a manifestărilor, prezentarea şi salutul invitaţilor, urmînd ca, de la ora 11,30, să se lanseze numărul 150 al revistei. La ora 12,30 se vor acorda premiile revistei Nord Literar, iar la ora 13 se va lansa volumul Poeme 1966-2011, autor Ion Pop. Manifestările se vor relua la ora 16,30, în sala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” din Baia Mare, unde se vor lansa reviste şi cărţi. A doua zi, sîmbătă, 28 noiembrie, de la ora 10, sînt programate vizite la Muzeul de Artă şi la Muzeul de Mineralogie.