E iarnă şi iarba udată de lacrimi s-a ascuns. Pacea eternă domneşte peste sufletul celui adormit. Liniştea e adâncă şi tulburător de tristă. Lumânările ard zilnic, încet şi ceara se risipeşte în tainica întâlnire a vieţii cu lumea trecută în veşnicie, unde orice speranţă dispare. Nici crăciuniţele vitalizante nu rezistă prea mult fără soare şi fără lumină. O rugăciune şi multe lacrimi se împletesc cu florile dalbe ale colindelor din aceste zile.
Pentru noi, familia, se apropie cel mai trist An Nou, acela în care soţul, tatăl şi bunicul nostru, AUGUSTIN IOAN COZMUŢA, nu va mai fi alături de noi spre a ne bucura împreună de această trecere.
Să ne reamintim, cu drag, de cel care, într-un fel sau altul, ne-a marcat viaţa, făcându-ne-o mai frumoasă. S-a implicat asiduu în viaţa publică şi culturală a oraşului în care a trăit peste 45 de ani, fiind martor şi implicându-se direct în agenda cotidiană a evenimentelor.
Duminică, 3 ianuarie 2016, la 40 de zile de când cărările vieţilor noastre s-au despărţit întru eternitate, familia îi invită pe toţi cei care doresc să îi fie alături, la biserica din Ferneziu (centru), pentru slujba de pomenire. Ne vom ruga ca sufletul lui să-şi găsească liniştea şi odihna veşnică!
• • •
“Să preţuieşti fiecare clipă ca să simţi că trăieşti. Dar cu ce să ocupi fiecare moment al vieţii ca să simţi că o trăieşti cu sens? Mă bucur că în fiecare dimineaţă razele soarelui bat în geam şi îi percep rotundul chip urcând peste dealul din apropiere, urmărindu-i apariţia fie şi printre nori. Să fii în dialog sau în comuniune cu lumina solară nu doar îţi face bine, ci te şi situează în preajma a ceva durabil, te face participant la veşnicie. Furtuna care se dezlănţuie din când în când, prevestită de tunete şi însoţită de fulgere, te face atent şi martor la un fenomen natural trecător, dar ştiindu-i repetiţia te poartă cu gândul spre aceeaşi eternitate. Furtuni vor mai fi şi, câtă vreme vei fi şi tu lângă ele, înseamnă că trăieşti şi simţi sensul a ceea ce se întâmplă şi se petrece cu tine, ca parte, fie şi infimă, a universului. Cum e însă când de toate acestea trebuie să te desparţi, să nu mai contempli ploaia, să nu mai poţi da sens vieţii tale? Clipa aceasta cum o poţi face dorită şi preţuită? Ea îţi este, pe deasupra, şi total necunoscută!”
(Fragment din Jurnal, duminică, 4 mai 2014) Augustin Cozmuţa
