Eram obişnuit de sărbători să caut, distrat, în cutia poştală de la intrarea în casa scărilor urările diverşilor politicieni la modă. E limpede, cred, că doar în propria-mi cutie aveam acces. De Crăciun, ilustrate frumos colorate, cum nici abecedarul şcolar nu era mai frumos. Apoi de Sfântul Ştefan, o, ce iconiţe de Sfântul Ştefan, dar numai o dată am primit asemenea iconiţe, parcă s-a schimbat lumea, ce să zic de Sfântul Nicolae, el este moşul care nu se dezice, cele mai multe ilustrate politicianiste le am cu Sfântul Nicolae şi Înălţarea la cer, aceasta primită mai către primăvară. Uneori primeam şi de la prietenii din ţară felicitări, pe care le aflam în cutia poştală. Dar lumea virtuală vine peste noi în forţă, vine aşa ca ninsorile, pe nepusă masă. Nu ştiu cum se face că noi, aceştia mai maturi, ne adaptăm mai greu cu tehnica nouă, deşi avem o experienţă de viaţă mai bogată. Nu aş fi dorit să rămîn de căruţă, deşi computerele personale se exprimau într-o altă limbă pe care nu o învăţasem la şcoală, nice franceza, nice rusa. M-am sforţat, dar nu m-am lăsat, nu m-am lăsat de computer, P.C., în limbaj de specialitate, personal computer. Acum trimit şi eu doar amicilor literari urări de sărbători, de Sfântul Nicolae, de Crăciun, de Sfântul Ştefan, de Anul Nou, de Sfintele Paşti. Dar am rămas cu nostalgia acelor ilustrate cu icoane atât de artistic reproduse după cele din catedrale ori mănăstiri. Nu ştiu ce s-a întîmplat, dar în acest an acele felicitări au încetat să-mi populeze cutia poştală.
Am primit, în schimb, o scrisoare a unui fost politician pe care l-am stimat mult, o scrisoare de mulţumire pentru sprijinul acordat cînd a trecut prin momente dificile. Acel om, mai tînăr doar cu un an decît mine, a coborît în mijlocul nostru, al celor care lucram într-un sector problematic, şi atunci şi acum, şi ne-a ascultat păsurile. Nu a sosit să ne ia la trei păzeşte, ne-a ascultat, am spus glume, a spus şi dumnealui. Dar ne-a ajutat. Nu erau bani, asta este, nu erau bani pentru zona aceasta din nordul ţării. O parte din efortul său dăinuie şi azi, poate fi văzut. Nu am puterea să mă pronunţ asupra actelor de dreptate, dar de ce tocmai acum şi nu înainte se face dreptate, cînd se mai putea salva ceva din zestrea acestei ţări? Oare au văzut ei cum arată pădurile tunse ca oile primăvara? M-am tot uitat, cu privirea mea scăzută şi nu mi-a venit să cred, parcă anul trecut munţii arătau altfel. Îmi povestea un prieten artist, care vizita lumea din vest, cum este la ei pentru că şi intrarea în pădure era interzisă decum tăierile. În fond, dincolo de sentimentul patriotic, de ce ne-ar păsa nouă de ce fac marii conducători de azi? Păi încălzirea globală, poluarea şi schimbarea climei nu ne afectează pe toţi? De ce doar acum s-au pornit să facă dreptate? Unii au afirmat că românii nu sunt o naţiune, prooroci mincinoşi, zic eu, cum să nu fie o naţiune, tocmai acum cînd se împlinesc, în 2018, o sută de ani de la constituirea statului naţional român! Cînd Alexandru Ioan Cuza a unit Ţara Românească cu Moldova, cine s-a opus? Austria şi Turcia. După ce teritoriul acesta a fost călărit de trei imperii, cînd să ridicăm capul sus, vin ăia, supercorecţi, şi ne spun că suntem corupţi de parcă am fi ciumaţi, de parcă nu la ei se scurg subsolurile noastre şi pădurile noastre, ori nu spre folosul lor se îndreaptă intelighenţa noastră. Îţi vine să spui, asemenea cronicarului: viermii neadormiţi ai iadului să-i mănînce. Dar asta este economia de piaţă, domnilor, cererea şi oferta, cu sentimentele şi cu inima la spectacol, acolo e loc de sentimente frumoase. Nu pot să uit cu cît patriotism local atacam tema vagoanelor noastre vîndute la nemţi, iar ei, generoşi, ne vindeau mobilă făcută din ambalajul nostru pentru export. Cel care ne ocăra era sudist şi ziceam că-i invidios pe inteligenţa noastră din vest. Dar aşa era şi atunci la ei, economia de piaţă. Pe viaţă şi pe moarte este economia de piaţă, la noi politica este pe viaţă şi pe moarte, o spune Mircea Eliade, nici o naţiune nu pune atîta pasiune în politică la fel cu cea română. Ehei, la români politica este mijloc de chivernisire, nu de a te afla în capul trebii, în bătăia puştii, la cîrma corăbiei printre Scila şi Caribda. Aici noi întotdeauna am căzut la examen. Stai cîţiva ani în politică şi om te-ai făcut, cu toţi urmaşii tăi. La ce să-i mai judece dacă nu le ia ce-au furat? Să-i judece bunul Dumnezeu că asta ne-a mai rămas! (Ştefan Jurcă)
