În flagrant – reţinut de poliţişti pentru înşelăciune

0
486

Joi, 11 februarie, poliţiş­tii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au reţinut un tânăr, în vârstă de 31 de ani, din Baia Mare, care încerca să inducă în eroare o societate comercială din Timişoara prin folosirea unor documente falsificate.
Din investigaţiile efectuate de poliţişti s-a stabilit că tânărul ar fi comandat, sub un nume fals, un sistem de amplificare audio şi a fost prins, în flagrant, de poliţişti în timp ce prelua comanda de la angajatul unei firme de curierat, făcând dovada plăţii bunurilor cu un ordin fals de plată.
Din cercetări s-a stabilit că tânărul ar mai fi achiziţionat, în aceleaşi condiţii, şi alte bunuri de la aceeaşi societate comercială.
Bunurile identificate, în valoare de peste 13.000 lei, au fost indisponibilizate şi urmează a fi restituite părţii vătămate iar tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a bănuitului şi identificarea tuturor participanţilor la activitatea infracţională.
Mandat de executare – un an şi opt luni de închisoare pentru infracţiuni rutiere
Joi, 11 februarie, poliţiş­tii Biroului Urmăriri au identificat un tânăr, de 26 de ani, din Baia Mare, pe numele căruia Judecătoria Baia Mare a emis mandat de executare a pedepsei de un an şi opt luni detenţie pentru comiterea de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. Tânărul îşi va executa pedeapsa în penitenciar.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.