O administraţie locală din Maramureş a reuşit „performanţa” de a asfalta un drum în lungime de nici trei kilometri în aproape 10 ani de zile! Mai mult, proiectul este printre puţinele, dacă nu chiar singurul, cu bani de la Guvern şi implementat în localitatea Şişeşti în ultimii ani.
Licitaţia la drumul cu pricina a fost refăcută anul trecut în vară şi abia aşa s-a reuşit finalizarea lui: „Am reuşit să terminăm pe Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) un proiect istoric, cred, început în anul 2006, adică un drum de 2,7 kilometri. Este vorba despre DC 28A, Şişeşti-Negreia. Este singurul nostru proiect cu bani de la Guvern. Aici am refăcut licitaţia în luna august, pentru a putea finaliza lucrarea şi am reuşit să cheltuim banii alocaţi de la centru, undeva în jur de 831.000 de lei”, a explicat primarul comunei Şişeşti, Ioan Tentiş. Cetăţenii care locuiesc în zonă se minunează de faptul că autorităţile au reuşit, într-un final, să le asfalteze drumul. „Am crezut că nu se mai termină acest drum! Au fost promisiuni, dar şi probleme, aşa că s-a început lucrarea cu mulţi ani în urmă şi nu s-a mai terminat decât acum”, a precizat un sătean din Negreia. „Nici măcar nu mai ştiu când s-a dat startul lucrărilor de asfaltare, însă am crezut că nu se mai termină. Am avut totuşi noroc, acum, că s-au terminat şi putem şi noi circula ca toţi oamenii pe drum, adică civilizat, că suntem totuşi un sat în apropierea unui oraş”, ne-a spus un alt localnic. Supărarea primarului vine şi din faptul că „guvernanţii au uitat să aloce de fonduri pentru comună din cauza culorii politice, probabil”. Totuşi, el speră ca măcar de acum înainte, cei peste 5.000 de locuitori ai comunei pe care o „păstoreşte” să aibă parte de fonduri mai consistente de la Guvern pentru implementarea unor proiecte importante.