Maramureşul, locul întâi la concursul Europe Direct

0
296

Reţeaua de Centre de informare EUROPE DIRECT din România s-a reunit la mijlocul acestei luni, în Maramureş, pentru întâlnirea de coordonare organizată de Reprezentanţa Comisiei Europene în România, Centrul Europe Direct Maramureş şi structura sa gazdă, Fundaţia CDIMM. La eveniment au luat parte reprezentanţi ai celor 31 de Centre Europe Direct din România şi Ioana Marchiş (Reprezentanţa CE), coordonatorul Reţelei Europe Direct România. Programul întâlnirii a inclus discuţii şi clarificări privind activităţile centrelor, desfăşurarea unui concurs de comunicare pentru Centrele EUROPE DIRECT, precum şi un training axat pe priorităţi ale Uniunii Europene în 2016. Concursul de comunicare a fost structurat pe 12 categorii şi a avut ca scop realizarea unui schimb de bune practici între Centrele Europe Direct şi recunoaşterea celor mai valoroase idei, produse şi activităţi. Centrul Europe Direct Maramureş a obţinut, împreună cu Centrul Europe Direct Bistriţa, locul I la Categoria ”Cel mai bun eveniment în parteneriat”. Evenimentul a inclus şi o vizită la două dintre proiectele de succes finanţate cu bani europeni. „Reprezentanţii Centrelor Europe Direct România au apreciat cele două obiective dotate, respectiv reabilitate pe bani europeni: Planetariul Baia Mare şi Piaţa Cetăţii cu Turnul Ştefan Baia Mare. Oaspeţii au fost impresionaţi de aceste exemple de reuşită privind folosirea fondurilor europene”, a declarat coordonatorul Centrului Europe Direct, Margareta Capîlnean. (c.t.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.