Liderii Mişcării Populare au oferit flori doamnelor şi domnişoarelor

0
487

De o surpriză plăcută au avut parte doamnele şi domnişoarele din Baia Mare, care au fost felicitate de 8 Martie de către Iustin Talpoş, propunerea Mişcării Populare pentru Primăria Baia Mare. Liderul formaţiunii le-a oferit flori şi cele mai sincere urări. De o atenţie deosebită s-au bucurat şi doamnele din învăţământ, care au sărbătorit Ziua Internaţională a Femeii, alături de reprezentaţii Mişcării Populare.
“Am dorit să le ofer femeilor din Baia Mare un cadou simbolic prin care să le transmit faptul că merită să fie preţuite în fiecare zi. Luna martie este dedicată sexului frumos, tocmai de aceea trebuie să le arătăm, acum mai mult decât niciodată, respectul şi aprecierea noastră”, a declarat Iustin Talpoş, liderul Mişcării Populare.
Tot în mijlocul doamnelor şi domnişoarelor a fost şi primarul oraşului Ulmeni, Lucian Morar, (propunerea Mişcării Populare pentru Consiliul Judeţean) care împreună cu  cei doi vicepreşedinţi ai partidului, George Molodovan şi Adrian Pop, au ales să le felicite pe femeile întâlnite în spaţiile comerciale din Baia Mare.
Angajatele băncilor, ale magazinelor, dar şi doamnele întâlnite pe stradă au fost plăcut surprinse de gestul liderilor MP, unele menţionând faptul că este prima floare pe care au primit-o cu ocazia acestei zile speciale.
“Vă mulţumesc pentru această iniţiativă, este cu adevărat o surpriză. Este prima floare pe care am primit-o astăzi. Sunt sigură că toate femeile apreciază momentul în care li se dăruieşte o floare”, le-a spus Maria P., liderilor MP.
Ziua Internaţională a Femeii a fost sărbătorită pentru prima dată în 8 martie, 1975. Devenind o tradiţie, Ziua Femeii este sărbătorită în fiecare an la această data, pentru a marca realizările sociale, politice şi condiţiile economice ale femeilor. Ziua Internaţională a Femeii a fost adoptată printr-o rezoluţie a Adunării Generale a ONU. (Adrian MUNTEANU)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.