Maramureşul, promovat la două importante târguri de turism

0
926

Imaginea Maramureşului a fost promovată în ultimele două luni la evenimente de marcă din domeniul turismului: Târgul de Turism de la Romexpo şi Târgul de Turism din Berlin. Şefa interimară a Biroului de Turism şi Promovare din cadrul Consiliului Judeţean Maramureş, Talida Kozma, relatează că ambele acţiuni s-au bucurat de o prezenţă numeroasă a vizitatorilor. Au existat şi persoane din străinătate care au vizitat Maramureşul, dar şi-au exprimat dorinţa de a reveni într-o vacanţă în ţinutul maramureşean. De asemenea, târgul de turism de la Bucureşti a avut oaspeţi importanţi: de la oficiali din diferite ministere până la personalităţi din lumea modei, sportului sau muzicii, respectiv: Cătălin Botezatu, Ilie Năstase, Nicolae Voiculeţ sau Ovidiu Lipan Ţăndărică.

R: Un prim eveniment de amploare în care a fost promovat Maramureşul a avut loc la Bucureşti.
T.K.: La sfârşitul lunii februarie, Consiliul judeţean Maramureş a participat la cea de-a XXXV-a ediţie a Târgului de Turism al României organizat la Romexpo, unde a beneficiat de un stand cu o suprafaţă de 21 de metri pătraţi.
R: Cum a fost promovat acolo Maramureşul?
T.K.: Pornind de la schiţa standului,  împreună cu instituţii de cultură din subordinea Consiliului judeţean, am planificat amenajarea acestuia în aşa fel încât jumătate să redea un interior de casă tradiţională, iar în cealaltă jumătate a standului să se facă uşor trecerea spre modernism în materie de amenajare a standurilor expoziţionale, prin expunere de fotografii, rollup-uri, plasmă pe care să ruleze filmări cu principalele atracţii turistice din judeţul nostru. Meşterul popular Vasile Şuşca a fă­cut o demonstraţie de confecţionare măşti în cadrul standului, iar Ansamblul Naţional Folcloric Transilvania a avut onoarea de a susţine momentul artistic şi de a întâmpina cu pâine şi sare autorităţile, la deschidea oficială a evenimentului, desfăşurată la standul Autorităţii Naţionale pentru Turism.
Talida Kozma 2R: Aţi avut şi personalităţi care au vizitat standul de la Bucureşti?
T.K.: Personalităţi marcante din diverse domenii de activitate au fost oaspeţi ai standului nostru, dintre aceştia amintindu-i pe: Claudiu Vrânceanu, secretar de stat în Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, Anca Pavel Nedea, Preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Turism, Serge Rameau, Consul General Onorific al Republicii Madagascar, reprezentanţi ai birourilor de promovare şi informare turistică în străinătate din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Turism, naistul Nicolae Voiculeţ, desemnat Ambasador al turismului românesc, creatorul de modă Cătălin Botezatu, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Ilie Năstase. Miile de vizitatori, care au vizitat standul judeţului nostru pe parcursul celor patru zile cât a durat evenimentul, au avut parte de consultanţă, broşuri, ghiduri turistice, hărţi şi alte materiale de prezentare a atracţiilor turistice din judeţ. Persoane care au vizitat Maramureşul, dornice să revină şi în acest an în vacanţă, persoane care şi-au planificat Maramureşul ca destinaţie de concediu pentru acest an, operatori din turism interesaţi de a organiza vacanţe pentru turiştii din ţară şi străinătate, toţi aceştia au apreciat standul judeţului Maramureş şi materialele oferite, materiale al căror conţinut a reuşit să acopere cerinţele de informaţii turistice ale vizitatorilor.
R: A urmat târgul de turism din Berlin. Maramureşul cu ce a fost prezent la acest târg de turism?
T.K.: Următoarea acţiune la care plenul Consiliului judeţean a aprobat participarea în vederea promovării potenţialului turistic al judeţului a fost Târgul Internaţional de Turism ITB Berlin, organizat în perioada 9-14 martie. Cea mai mare manifestare de acest gen din lume, ITB a atras în acest an, 10.000 de expozanţi din 187 de ţări şi regiuni. La cea de-a 50-a ediţie a Târgului Internaţional de Turism ITB Berlin, au fost alese 50 de ţări cu care au fost derulate acţiuni în partneneriat, România fiind una dintre ele. În cadrul standului Autorităţii Naţionale pentru Turism, Consiliul Judeţean Maramureş alături de alţi 55 de participanţi, printre care agenţii de turism, hoteluri, primării, consilii judeţene şi asociaţii de profil, a beneficiat de un desk pentru a-şi promova oferta turistică.
R: Care a fost atmosfera de acolo?
T.K.: Cifrele târgului se referă la 180.000 de vizitatori înregistraţi. Celor care au vizitat standul României, şi s-au oprit la desk-ul Maramureşului, le-am oferit materiale promoţionale cu principalele atracţii turistice ale judeţului. Pliante, broşuri, DVD-uri şi multe alte materiale promoţionale au prezentat potenţialilor turişti monumentele UNESCO ale judeţului, tradiţiile şi cultura populară, traseele turistice şi ariile protejate, hărţi ale judeţului şi calendare ale evenimentelor importante, devenite deja branduri. Printre vizitatori au fost şi persoane care au vizitat judeţul în anii trecuţi, dornice să revină şi în acest an, români stabiliţi în Germania. Record absolut a fost numărul vizitatorilor de specialitate, care s-a ridicat la 120.000, Consiliul Judeţean Maramureş venind în întâmpinarea acestora cu pliante care conţin numele şi coordonatele de contact ale agenţiilor de turism care-şi desfăşoară activitatea pe teritoriul judeţului, broşuri şi DVD-uri care prezintă în engleză şi în germană principalele atracţii turistice din Maramureş. Dat fiind că primele trei zile sunt dedicate specialiştilor din turism, am lansat invitaţia operatorilor din turism să transmită materiale de prezentare în limba germană, respectiv engleză pe care să le distribuim în vederea promovării, atât la Târgul Internaţional de Turism din Berlin ITB cât şi la Târgul de Turism al României organizat la Romexpo. Mulţumim pe această cale tuturor colaboratorilor care au contribuit la buna organizare a evenimentelor.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.