Joi, 7 aprilie, între orele 14 şi 16, poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Sighetu Marmaţiei au desfăşurat activităţi specifice pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii pe raza de competenţă.
Poliţiştii au urmărit protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, identificarea şi sancţionarea persoanelor care încalcă normele de convieţuire socială, ordinea şi liniştea publică sau cele care se abat de la respectarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice. Ei au verificat 21 de persoane fizice şi juridice şi au oprit, pentru control, mai multe autoturisme care se deplasau pe principalele artere de circulaţie. În urma controalelor, au fost constatate 17 abateri de la Legea 12/1990, Legea 61/1991 şi de la OUG 195/2002. Valoarea amenzilor aplicate depăşeşte suma de 6.000 de lei. În cadrul acţiunii, poliţiştii au confiscat bunuri în valoare de 2.700 de lei, pentru care nu au putut fi prezentate documente legale de provenienţă, şi au pus în executare două mandate de aducere.
Dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului
Poliţiştii rutieri au depistat în trafic, pe strada George Coşbuc, un localnic în vârstă de 63 de ani, care se deplasa cu autoturismul chiar dacă se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Pe numele lui poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de o persoana aflată sub influenţa băuturilor alcoolice.