Cer sprijin pentru acordarea sporurilor

0
445

Sindicaliştii din învăţământul maramureşean şi-au prezentat of-urile în faţa noului prefect. A fost prima şedinţă a comisiei de dialog social la care a participat prefectul Sebastian Lupuţ.
Dascălii au arătat că vor ca Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş să le avizeze statele de plată cu sporurile pentru condiţii periculoase şi vătămătoare. “Solicitarea noastră are la bază legislaţia din 2011 şi până în prezent, legislaţie confirmată de hotărârile judecătoreşti, peste 200 la număr care au fost confirmate atât de instanţele de judecată din Maramureş, cât şi de Curtea de Apel Cluj. Cu toate acestea, Inspectoratul Şcolar refuză avizarea statelor de plată care conţin acest spor pentru condiţii vătămătoare şi periculoase, state de plată care au fost întocmite lunar de unităţile de învăţământ. Chiar dacă şcoală ar respecta legea, impasul e la Inspectoratul Şcolar Judeţean”, a remarcat consilierul juridic al Sindicatului Liber din Învăţământ Maramureş (SLIMM), Mariana Nuszer-Ţânţa. În cadrul comisiei de dialog social, reprezentantul Guvernului în teritoriu le-a promis sindicaliştilor o intrevedere cu oficialii Inspectoratului Şcolar Judeţean la care va fi prezent şi el, pentru a se încerca aplanarea conflictului. Dacă nu se va ajunge la un numitor comun, reprezentanţii SLIMM sunt decişi să urmeze alte căi legale: executări silite, plângeri penale. Sindicaliştii din învăţământul maramureşean au participat în ultimele patru vineri la acţiuni de pichetare în faţă IŞJ Maramureş, iar luni, 18 aprilie, o delegaţie formată din şase persoane a fost prezentă la protestul FSLI organizat în faţa Guvernului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.