Festivalul Handbalului Juvenil, ediţia a XII-a

0
680

• 8-10 iulie
• 14 cluburi din 2 ţări, 24 de echipe şi 500 de participanţi

Clubul Sportiv eXtrem Baia Mare, în colaborare cu Federaţia Română de Handbal, Asociaţia Judeţeană de Handbal Maramureş şi Consiliul Judeţean Maramureş, organizează Festivalul Handbalului Juvenil, turneu ajuns la a 12-a ediţie. Evenimentul se adresează echipelor formate din jucători născuţi în 2003 şi mai tineri.
Participă 24 de echipe de la 14 cluburi din România şi Ungaria. Meciurile sînt planificate pe durata a trei zile. Vor avea loc şi meciuri de minihandbal, cei mai mici sportivi de pe semicercuri fiind născuţi în 2008.
Ca şi în fiecare an, programul festivalului vine şi cu alte provocări decît cele de pe semicercuri. Astfel vineri, de la ora 19.30, are loc tradiţionala paradă a sportivilor. Cei circa 500 de participanţi vor parcurge distanţa de la Primărie la Sala sporturilor „Lascăr Pană”, acolo unde vor fi implicaţi într-o şedinţă foto şi vor avea parte de diverse surprize. Nu mai divulgăm decît că aerul festiv al paradei va fi sporit de prezenţa copiilor din Fanfara „Stibina” din Tăuţii Măgherăuş şi a trupei de majorete din acelaşi oraş.
Şi dacă parada sportivilor face parte din programul festivalului încă de la ediţia din 2009, elementul de noutate al acestei ediţii este planificat pentru sîmbătă cînd, de la ora 16.00, pe stadionul de fotbal din sat Săsar se vor amenaja trei terenuri de handbal. Reprizele de handbal pe iarbă vor fi urmate de un program artistic oferit participanţilor la festival şi de o discotecă în aer liber.
Festivalul se va încheia, ca de fiecare dată, cu o festivitate de premiere. Toate echipele participante vor cîştiga locul 1, toţi copiii vor primi tricouri personalizate cu însemnele festivalului şi vor purta în gît medalia de campioni. Nu vor lipsi surprizele nici din programul ultimei zile de festival. Pentru alte detalii, accesaţi http://www.extrem handbal.ro.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.