Ionuţ Magdău s-a născut în Baia Mare, la sfârşitul anului 1990. A finalizat clasele primare la Şcoala „Nicolae Iorga”, restul gimnaziului la Şcoala „Lucian Blaga”. Apoi, a urmat studiile liceale la Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” din Baia Mare, profilul de matematică, intensiv informatică. Ulterior, a decis să-şi continue specializarea tocmai în Germania, ţinând cont că pe parcursul anilor de liceu a reuşit să efectueze stagii de cercetare la instituţii prestigioase: Institutul Max Planck (München, Germania); Institutul Karlsruhe (Karlsruhe, Germania) şi CERN (Geneva şi Elveţia). Tânărul maramureşean a reuşit apoi să obţină poziţia de doctorand în fizica solidului la Universitatea din Edinburgh, Scoţia, iar la finalul celui de-al doilea an de doctorat a finalizat încă două stagii la Laboratorul Naţional de Fizică din Londra, Marea Britanie şi IBM din New York, SUA. Ionuţ Magdău nu a uitat însă nici de România. Revine în ţara natală atunci când poate şi intenţionează să pună la punct aici, un grup de cercetare.
Student în Germania
R: Cum ai ajuns să studiezi în Germania?
I.M.: În timpul liceului; îndrumat şi inspirat de profesorul de fizică şi astrofizică Lucian Stoian am concurat la toate olimpiadele şi concursurile care mi-au ieşit în cale. De două ori am fost selectat pentru lotul naţional lărgit şi în cele din urmă medaliat la Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară din Rusia. Ministerul Educaţiei de atunci ne-a făcut un frumos cadou tuturor olimpicilor internaţionali români – o vacanţă în Tunisia. Înconjurat de tineri selecţi din întreagă ţară, îmbăiat în cultură şi idei noi mi-am lărgit orizonturile şi am aflat despre oportunităţile nemărginite din lumea întreagă – am prins gustul călătoriei şi al cunoaşterii. Aşa am aflat şi despre Universitatea Jacobs – o instituţie excelentă din Germania, mică cu aproximativ o mie de studenţi şi foarte diversă, înglobând peste o sută de naţionalităţi din toată lumea. Cu ajutorul profesoarei de engleză Alida Velea, care din păcate nu mai e printre noi, şi care mi-a susţinut eforturile la fiecare pas pe drum, am obţinut acceptul la Universitatea Jacobs din Bremen. Încurajat şi sprijinit de familia mea, care mi-a fost mereu aproape, am făcut şi unul dintre cei mai importanţi paşi în viaţă când am ales să îmi continui studiile în Germania.
R: Spre ce domeniu te-ai axat?
I.M.: De când îmi amintesc am fost pasionat de matematică şi ştiinţă: cu o curiozitate nemărginită spre a înţelege tot ce e în jur, cum funcţionează şi cu ce scop există. Alimentat de succesele la diferitele concursuri şi olimpiade din liceu, m-am îndrăgostit şi de fizică. Prin urmare am ales să studiez fizică în facultate ca subiect de bază, dar mi-am completat curriculum-ul cu inginerie electrică, informatică, economie şi psihologie.
R: În momentul în care ai ajuns într-o altă lume, ţi-a fost greu să te adaptezi?
I.M.: M-am schimbat enorm de când am plecat de acasă – modul în care gândesc şi privesc lucrurile e cu totul diferit. E greu însă să desluşesc cât să atribui plecării din ţară şi cât procesului de a deveni un adult. Mi-a fost greu să mă adaptez, dar asta mi-am dorit mereu. De fiecare dată când schimb adresa trebuie să mă adaptez din nou, dar totodată învăţ să văd lumea dintr-un alt unghi ca în final să obţin o privire mai de ansamblu.
R: Care a fost primul obstacol de care te-ai lovit?
I.M.: Primul obstacol a fost să învăţ cum să respect pe toată lumea indiferent de etnie şi orientare sexuală sau religie; să învăţ să fac o glumă inteligentă care să fie amuzantă în toate limbile şi să nu jignească pe nimeni. Pare un lucru banal, dar e uneori aproape imposibil când interacţionezi cu grupuri atât de diverse; aproape orice subiect de discuţie poate declanşa un argument – e un continuu proces de învăţare.
R: La facultate cum erai privit, ţinând cont că părerea străinilor despre români, nu ne e tocmai favorabilă?
I.M.: Aş spune că la facultatea din Germania, toată lumea are o părere foarte bună despre români, în unanimitate. Un profesor renumit de matematică din Jacobs glumea la prima oră din curs: “dacă nu eşti român, prezenţa la seminariile de matematică este obligatorie” – cred că asta spune tot, într-un campus cu peste o sută de naţionalităţi. La fel în Edinburgh, în mediul universitar toată lumea ne apreciază. Discriminarea care are loc la colţ de stradă nu e caracteristică pentru români, ci se aplică tuturor celor care emigrează, e asul din mânecă a unor politicieni străini pentru a accede la putere şi e un obicei demodat – nu mă aştept să mai dureze mult de acum încolo, mai ales în lumea internaţională în care trăim.
R: A existat în Germania, vreun moment despre care ai simţit că ţi-a schimbat total viaţa?
I.M.: Da – primul seminar pe care l-am predat. Eram în al doilea an de licenţă şi acceptasem slujba de a organiza seminarul de seară la inginerie electrică. Intrat în sala de lectură am realizat că sunt mai mulţi studenţi acolo decât la cursul propriu-zis. La început am avut emoţii mari, simţeam cum fiecare gest îmi este urmărit cu atenţie. Pe la mijloc, concentrarea luase locul emoţiei, şi urmăream cum o sală întreagă, oameni de pe toate continentele, fără excepţie, îşi puneau mintea la contribuţie să rezolve problemele pe care le ofeream. Patru ore mai târziu am ştiut ce vreau să fac în viaţă: să devin profesor, să interacţionez mereu cu studenţi străluciţi şi pasionaţi din lumea întreagă, să fac parte din viitorul ştiinţei şi al tehnologiei.
Implicat în proiecte de cercetare
R: La ce proiecte lucrezi în prezent?
I.M.: Momentan sunt implicat în mai multe proiecte de cercetare. Pentru teza de doctorat, studiez proprietăţile hidrogenului la presiuni uriaşe, comparabile cu cele din centrul Pământului. La astfel de condiţii ne aşteptăm ca gazul de hidrogen să se solidifice şi să ia formă unui metal – un fenomen formidabil, cu multe implicaţii atât în fizica astrofizică fundamentală, cât şi în ingineria materialelor. Acest fenomen ar putea explica acel câmp magnetic uriaş al planetelor Jupiter şi Saturn care sunt alcătuite predominant din hidrogen. Un alt proiect ce mi-a captat atenţia, implică dezvoltarea unui nou model de tranzistor – o invenţie recentă a companiei IBM din New York. Tranzistorul, este o componentă fundamentală a oricărui aparat electronic “inteligent”, iar continua îmbunătăţire a acestuia a permis explozia tehno-informatică din ultimii ani. Al treilea proiect la care lucrez, este o incursiune în lumea plantelor. Acestea sunt principala sursă de oxigen din atmosferă şi cel mai mare consumator de dioxid de carbon, procesând anual o sută de miliarde de tone prin fotosinteză. Acest proces care susţine viaţa aerobă pe Pământ are la bază o enzimă numită RuBisCO. Ei bine, această enzimă este ineficientă, cu un randament estimativ de 50%. Proiectul meu pentru postdoctorat implică studiul teoretic, biochimic al enzimei, folosind centrele de calcul de la universitatea Caltech din Los Angeles. La sfârşitul programului sper să răspund la întrebarea: de ce presiunea de selecţie darviniană nu a reuşit să optimizeze RuBisCO de-a lungul a 3 miliarde de ani de evoluţie.
R: Ce te-a determinat să alegi să pleci în alt loc?
I.M.: Am ales să plec în Los Angeles. Atât eu cât şi viitoarea mea soţie, de origine Estoaniană, vrem să devenim profesori universitari, prin urmare va trebui să găsim un loc în care se face cercetare performantă şi unde ne putem urma amândoi visele în cele două domenii care ne pasionează: fizică şi, respectiv, lingvistică. Cred că spiritul de aventură, dorinţa de a vedea şi de a cunoaşte lumea întreagă: probabil şi sindromul Prâslea din basmele româneşti. Pe măsură ce mă mut dintr-un loc în altul, şi empatizez cu ceilalţi din ce în ce mai mult, devin mai tolerant şi înţeleg tot mai multe puncte de vedere. Experienţa călătoriei e de neegalat atât în dezvoltarea personală cât şi în cea profesională. Pe scurt, vreau să devin un bunic cu multe poveşti de spus.
Românii trebuie să renunţe la auto-ironie şi pesimism
R: Intenţionezi să revii în România?
I.M.: România e casa mea, şi intenţionez să revin acasă mai târziu. Planul meu e să cimentez şi un program de cercetare la o universitate de renume din Europa, iar apoi să îl extind în ţară, unde aş vrea să fondez un grup de elită în fizica computaţională. Sunt convins că până atunci România va adopta suficiente reforme încât să ne ofere un mediu prielnic pentru dezvoltare atât mie cât şi celorlalţi prieteni care au planuri asemănătoare.
R: Te-ai gândit să-i ajuţi în vreun fel pe tinerii din ţară noastră?
I.M.: Deocamdată cu sfaturi bune şi încurajări, e-mailul meu este: i.b.magdau@gmail.com. Pe măsură ce îmi extind reţeaua profesională, unii colaboratori îmi cer să le recomand candidaţi capabili pentru diferite posturi în cercetare. Mă aştept ca în viitor să pot să le recomand tineri talentaţi din ţară. În viitorul puţin mai îndepărtat sper să iniţiez un grup de cercetare în România.
R: Ce crezi că ar trebui să schimbe românii pentru a putea fi priviţi altfel în Europa, dar şi pentru a fi ei înşişi mulţumiţi de locul unde trăiesc?
I.M.: Tot ce trebuie să facem e să ne iubim din nou ţara, să renunţăm la pesimismul cronic, la auto-ironie, să vorbim mai puţin şi să acţionăm mai mult. Când noi ne vom privi pe noi înşine cu alţi ochi, străinii ne vor urma exemplul. Avem multe de oferit şi de arătat lumii întregi şi cred că suntem pe drumul cel bun. De câte ori mă întorc acasă văd o Românie tot mai frumoasă.
